BREAKING NEWSCORONAVIRUSINTERNAȚIONAL

Noi simptome COVID au fost adăugate pe lista oficială a Serviciul Național de Sănătate din Marea Britanie

Noi simptome COVID-19 au fost adăugate pe lista oficială a Serviciul Național de Sănătate din Marea Britanie, după ce s-au scos testele gratuite.

Lista oficială a simptomelor COVID-19 a fost extinsă în UK pentru a include 9 noi semne ale bolii, inclusiv dureri de cap, diaree și nas înfundat.

Lista a fost actualizată în contextul în care nivelul de infectare cu coronavirus a atins un nivel record în Marea Britanie, estimându-se că aproape 5 milioane de persoane sunt infectate în prezent.

Profesorul Tim Spector, cercetător la o aplicație de urmărire a simptomelor COVID-19, a declarat că actualizarea listei ar fi trebuit să se facă de mult timp și ar putea contribui la reducerea infecțiilor, notează Sky News.

Potrivit Serviciul Național de Sănătate din Marea Britanie (NHS), simptomele COVID-19 la care oamenii ar trebui să fie atenți includ:

– dificultăți de respirație

– senzație de oboseală sau epuizare

– durere în corp

– durere de cap

– durere în gât

–  nas înfundat sau care curge

– pierderea poftei de mâncare

– diaree

– stare de rău.

„Simptomele sunt foarte asemănătoare cu cele ale altor boli, cum ar fi răceala și gripa”, a adăugat NHS, citat de Mediafax.

Atât Organizația Mondială a Sănătății (OMS), cât și Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA au de ceva vreme liste de simptome mai lungi.

Dar în Marea Britanie, lista NHS a avut doar trei simptome timp de aproape doi ani.

Noile simptome au fost adăugate pe listă în condițiile în care acum majoritatea oamenilor trebuie să plătească dacă vor să facă un test COVID. Înainte, oamenii se calificau pentru testele PCR doar dacă prezentau unul dintre cele trei simptome tradiționale principale sau dacă erau invitați să facă un test.

În martie, un profesor critica dur „refuzul” guvernului de a recunoaște o „gamă mai largă de simptome”.

El sugera că nerecunoașterea listei mai largi de afecțiuni care afectează persoanele, împreună cu decizia de a renunța la izolare și de a retrage testele gratuite, ar fi putut duce la creșterea ratelor de transmitere.

Vineri, Oficiul Național de Statistică estima că aproximativ 4,9 milioane de persoane din Regatul Unit au avut COVID-19 în săptămâna care s-a încheiat la 26 martie, în creștere față de 4,3 milioane în săptămâna precedentă.