Bărbat din Burdujeni tăiat la gât de un sucevean. Victima a fost internată în spital. Poliția a deschis dosar penal
În această dimineață, in jurul orei 03:00 Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la faptul că un bărbat prezintă o plagă înjunghiată în zona gâtului.
Apelul a fost efectuat de către un vecin al părții vătămate care locuiește în același bloc de garsoniere cu victima.
La fata locului, respectiv intr-o garsoniera situata la etajul 4 al unuii bloc de garsoniere din proximitatea gării Burdujeni din municipiul Suceava a fost identificat Bargauan Mugurel de 54 de ani care prezenta o plagă în zona laterală a gâtului. Bărbatul a fost preluat de ambulanță conștient și cooperant, fiind transportat la Spitalul Județean Suceava pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.
Din primele verificări s-a constitatat că victima obișnuiește să comercializeze diferite articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, iar în cursul dimineții, fiind la domiciliu a avut un conflict cu un bărbat pe care il cunoaște. Acesta a lovit victima cu un cuțit, ulterior părăsind locuința cu un autoturism.
Echipajele de poliție au reușit localizarea și identificarea presupusului autor, respectiv numitul Agheorghiesei Cristian de 48 ani.
La acest moment s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe, urmând sa fie declinat catre Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava cu propunere de reîncadrare juridică a faptei, in functie și de evoluția stării de sănătate a victimei.