Pe 12 aprilie se celebrează Sâmbăta lui Lazăr, o sărbătoare care are o mare încărcătură simbolică în tradiția creștină. Sâmbăta lui Lazăr rămâne un prag simbolic între viață și moarte, între întunericul durerii și lumina speranței.
Această zi precede duminica Floriilor și marchează o etapă esențială în drumul spre Sfintele Paști. Sâmbăta lui Lazar este dedicată învierii lui Lazar din Betania,
care fusese mort de patru zile și pe care Hristos l-a adus la viață, demonstrând astfel puterea Sa asupra
morții.
Minunea învierii lui Lazar este relatată în Evanghelia după Ioan (capitolul 11, fiind un semn profetic al învierii lui Hristos și un îndemn pentru toți creștinii de a
avea credință în viața veșnică.
Aceasta este, de asemenea, o dovadă a iubirii și compasiunii lui Hristos față de omenire, dar și un preambul al propriei Sale învieri, care va urma cu o săptămână mai târziu.
În tradiția ortodoxă, Sâmbăta lui Lazar este, de asemenea, o zi în care se fac pomeniri pentru cei adormiți, în special pentru cei din familia și
comunitatea credincioșilor.
Este ultima zi din perioada postului, înainte de intrarea în Săptămâna Mare, iar pomenirile de obște vor fi reluate după Săptămâna Luminată, odată cu praznicul Învierii Domnului.
Această zi amintește de învierea lui Lazăr de către Iisus, o minune care prefigurează propria Sa Înviere și anunță începutul Săptămânii Patimilor. Este o sărbătoare cu puternice semnificații spirituale și tradiții românești.
O zi de reflecție înainte de Florii
Sâmbăta lui Lazăr vine ca o pregătire sufletească pentru intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim, celebrată în Duminica Floriilor.
Este o zi în care credincioșii sunt îndemnați să reflecteze la miracolul vieții și la puterea credinței, dar și să se apropie cu inimă smerită de Săptămâna Mare.
În 2025, cu Sărbătoarea Paștelui prăznuită pe 20 aprilie, Sâmbăta lui Lazăr rămâne un prag simbolic între viață și moarte, între întunericul durerii și lumina speranței.
