In mănăstirile din județul Suceava se face curat şi se pregătesc bucate. Mii i de credincioşi se adună an de an la mănăstirile din Bucovina: Putna, Sihăstria Putnei, Mănăstirea Humorului, Sucevița, Moldovița, Comârzani, Teodoreni, Sfântul Ioan cel Nou din Suceava și Dragomirna, ca să se bucure de Învierea Domnului şi să ia Lumina Sfântă.
Şi cum mai sunt doar cinci zile până la marea sărbătoare, pregătirile sunt în toi. Zilele acestea, Mănăstirea Dragomirna arată ca un furnicar. Măicuțele nu au timp de odihnă. Unele scutură covoarele, altele deretecă prin chilii sau curăţă grădina. Cateva maici se vor ocupa de masa pascală şi au început deja să pregătească mâncărurile tradiţionale.
„Fiecare are ceva de făcut. Nu avem timp să stăm o clipă. Unii se ocupă de curăţenie, iar alţii de mâncare şi vopsitul ouălor. Cea mai importantă pregătire rămâne însă cea sufletească, prin rugăciune şi evlavie“, ne-a spus una dintre maici.
Ouăle se vopsesc joi
Potrivit tradiţiei, în mănăstirile din judeţ se vor încondeia joi ouă roşii, care vor fi sfinţite în zorii primei zile de Paşte.
„Regulile sunt foarte stricte la mănăstire. Credincioşii trebuie să respecte toate canoanele bisericeşti. De Paşte vor mânca alături de noi drob de miel, friptură de miel şi vor bea un pahar de vin“, a completat starețul unei mănăstiri
Mii de credincioși din județ dar și turiști sunt aşteptaţi să întâmpine Învierea Domnului la mănăstirile din judeţ. Trupe de jandarmi şi poliţişti vor fi dispuşi sâmbătă noapte în zona lăcaşurilor de cult.

