ACTUALITATEULTIMA ORĂ

România ar putea intra în STARE DE CRIZĂ pe fondul conflictului armat de pe teritoriul Ucrainei! Noi decizii cruciale la Guvern

România ar urma să intre în stare de criză. Guvernul pregătește modificarea legii pentru securitatea şi apărarea țării în acest sens, potrivit informațiilor Realitatea PLUS. Starea de criză nu afectează cetățenii. Structuri ale MApN vor putea trece în subordinea forţelor armate străine staţionate pe teritoriul României sau a comandamentelor NATO.

La Guvern are loc o ședința pentru gestionarea situației generate de agresiunea militară rusă din Ucraina, urmată de o ședință de Guvern în care ar putea fi adoptat proiectul de lege pentru instituirea stării de criză.

Executivul a lucrat la un proiect de lege în aceste zile, proiect care prevede ca situația de criză so fie instituită la propunerea ministrului Apărării, avizată de premierul în funcție și introdusă printr-o hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT).

Proiectul de lege mai spune că starea de criză va fi instituită în momentul în care societatea se confruntă cu apariția sau iminența unor incidente care sunt menite să afecteze sau să pună în pericol condițiile de viață, stabilitatea politică, economică, socială, securitatea sau apărarea țării sau să pună în pericol orice alte valori constituționale.

Sursele mai spun că proiectul de lege urmează să fie adoptat săptămâna aceasta de către Executiv, în timp ce Parlamentul este pregătit să adopte proiectul în procedură de urgență.