EDUCAȚIE

Premiul I la Concursul interdisciplinar „Contraamiral llie Irimescu”

Concursul interdisciplinar „Contraamiral llie Irimescu”, inițiat de Colegiul Naţional Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanţa, a avut loc în mediul online și s-a desfășurat între cele cinci colegii naționale militare din ţară, probele de concurs fiind la disciplinele: limba și literatura română, istorie și fizică. În urma evaluării răspunsurilor, elevul fruntaș Cosmin Dumitru Vișovan a obținut Premiul I.
,,Încă de mic copil, am dezvoltat o pasiune puternică pentru tot ceea ce este legat de fizică, literatură și mai ales istorie. Pe parcursul anilor, cu ajutorul domnilor profesori, am reușit să îmi consolidez cunoștiințele, în urma propriei ambiții de a deveni cel mai bun. Astfel, prin multă muncă și voință, mi-am demonstrat că oricine, indiferent care ar fi obstacolele ce trebuie depășite, poate să își atingă scopul stabilit.”(elev fruntaș Vișovan Cosmin Dumitru)
Felicitări și mult succes în continuare!