Ana Ilka Mureșan își aniversează astăzi, ziua de naștere. Născută într-o frumoasă zi de iunie, în Valea Ungurașului, un mic sat aflat la interferența județului Cluj cu Bistrița-Năsăud, interpreta Ana Ilca Mureșan poartă o zestre extrem de valoroasă prin repertoriul pe care l-a adunat în zeci de ani.
„De mică am avut cântecul în suflet și în minte, mai ales că îl ascultam pe tata cântând cu cetera. Dumnezeu a pus har și cred că așa am ajuns să cânt atâtor oameni, deși nu m-am gândit niciodată să cânt pentru lume”. Și-a început cariera artistică, de mic copil, într-o familie unde muzica și tradiția erau și sunt la mare cinste. A cântat cu vocea, dar a continuat și talentul tatălui ei, Iuliu Ilca, la ceteră, în cadrul ansamblului de copii format în școala din localitate, alături de care a participat la numeroase evenimente. „Prin clasa a III-a nu reușeam eu să ajung la grumazu’ ceterii bine, dar încercam să învăț. Și tata a văzut că prind foarte ușor și mă impulsiona. Și mama cânta cu vocea, dar așa când n-o auzea nimeni, cânta pentru ea. Așa percep și eu cântecul, mai întâi pentru tine și apoi pentru public,, dezvăluia artista pentru ardealuldesucces.ro.
Cântecul m-a ținut și mi-a dat curaj de a trăi
Ana Ilca Mureșan s-a zbătut întotdeauna să țină legătura cu satul și cu tot ce trăit în copilărie. Pe toate acestea le transmite cu acuratețe, prin cântecele pe care le aduce în fața iubitorilor de folclor. Așa că a adunat, în zeci de ani, cântece instrumentale din zona natală, iar versurile și le-a creat singură, din trăirile sale. „Tot ce cânt, e stors din suflet. Cetera m-a îndemnat la viață și la joc, așa ca primăvara când ne scoate din ocol ca să ne bucurăm de frumusețile ei. Așa-i cântecul și cetera, tot ce-i frumos și bun, leac și alinare, biciul care te ridică din bolire, duhul care trezește sângele amorțit”. Mărturie stau versurile cântecelor Până n-am ceteră bună, Cobori ceteră din cui, iar despre Mie cetera mi-i dragă nici nu mai amintim….
Un vis împlinit că pot să cânt cu feciorul meu
,,E un vis împlinit că pot cânta cu feciorul meu și când e alături de mine, în scenă, îmi dă o putere deosebită și mă bucur că îndrăgește acompaniamentul tradițional: ceteră, contră și gordună. De multe ori când vrea să-mi facă o bucurie, îmi cântă cu cetera, și atunci cuvintele sunt de prisos și mă bucur că toți cei care îmi îndrăgesc cântecul, obligatoriu îl apreciază și pe el, pentru că, spun ei, așchia nu sare departe de tăietor. Are și voce bună, cântă foarte bine vocal. Alin se bucură întotdeauna de o vorbă, de un sfat din partea bunicului, care e mândru de el și îl învață melodii vechi, pe care el le cânta la joc și la nunți”. Cu feciorul ei, Ana Ilca Mureșan a imprimat și cântece Dă, Doamne, vremea-napoi, Cobori ceteră din cui, Bucovină, Bucovină și Am făcut juma’ de sută.
Mai bine de zece ani, înainte de a cânta vocal, Ana Ilca Mureșan a făcut și dansuri populare, dar a cântat și la ceteră, la actualul Ansamblu folcloric „Dor Transilvan” din Cluj-Napoca. Abia apoi a început să muncească serios pentru repertoriu, să adune cântece, pentru că doar la maturitate omul are sentimente profunde și începe să cânte cu adevărat. Însă, în cariera artistei, o importanță deosebită a avut-o colaborarea de aproape cinci ani cu Grigore Leșe, care i-a dat mai mare curaj de a urca pe scenă și a respecta cântecul tradițional. N-a fost ușor pe acest drum, dar talentul și perseverența în a-și aduna repertoriul au ajutat-o să ajungă o voce inconfundabilă a Ardealului și a țării. „Tata, la început, când a văzut cât e de greu pe acest drum, nu m-a lăsat să cânt. Dar eu atâta am insistat și m-am luptat să am cântece valoroase și am știut că doar așa răzbat. Mi-am pus speranța în cei care iubesc cântecul tradițional, să le pot ajunge la suflet”. Și chiar dacă Ana Ilca Mureșan nu a apărut atât foarte des pe posturile de televiziune, cântecele ei s-au imprimat adânc în sufletul și-n gândul iubitorilor de folclor încă de la debut. „La început intram pe scenă mai timidă, cu gândul că oare mă plac, sau nu oamenii. Acest bun simț dobândit acasă nu ajută întotdeauna, dar reziști în timp, așa cum e nevoie și de răbdare. De multe ori observ din privirile oamenilor, chiar dacă nu îndrăznesc să-mi spună, că li-s dragă”. Stilul ei de interpretare este foarte bine conturat, așa că mulți tineri interpreți încearcă să-și creeze un repertoriu asemănător, atât în ceea ce privește textul cât și linia melodică, potrit ardealuldesucces.ro.
stiridinbucovina.ro ii urează tradiționalul ,, La mulți ani!,,!