INTERNAȚIONAL

Franța. Sapte persoane au murit in urma unei explozii. Printre victime este şi un nou-născut

Şapte persoane, între care doi copii, au murit în noaptea de duminică spre luni într-o localitate din sud-vestul Franţei, într-un incendiu declanşat de o explozie. Deocamdată sursa exploziei este necunoscută.

O puternică explozie s-a produs în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 01.30, pe una din arterele principale din localitatea Saint-Laurent-de-la-Salanque, situată la 15 km de Perpignan, provocând un incendiu la două imobile cu două etaje de o parte şi de alta a străzii.

Până l aacestă oră, şapte cadavre au fost descoperite de salvatori printre dărâmături. Între victime sunt şi doi copii, între care şi un nou-născut.

„Am auzit o explozie foarte puternică, apoi am văzut flăcări mari”, a relatat Nadine Bret, de 59 de ani, care locuieşte într-un apartament vecin. „Apoi s-au auzit strigăte, vitrinele de cealaltă parte a străzii au explodat, iar focul s-a extins la magazin şi la fast-food-ul de la parter”, a adăugat ea, precizând că în fast-food au avut loc lucrări duminică după-amiază, scrie Agerpres.

Rapoartele iniţiale sugerează că cel puţin 11 apartamente au fost afectate. 29 de persoane au fost salvate, iar patru au ajuns la spital.

Operaţiunile de căutare se concentrează pe aceste două imobile, care au devenit instabile din cauza pagubelor provocate de flăcări.

Anchetatorii cred că explozia iniţială a avut loc la parterul clădirii, în interiorul unui magazin alimentar.

sursa:romaniatv.net

Print Friendly, PDF & Email