Deputatul PNL Ioan Bălan vrea de la actualul ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale , Adrian-Ionuț CHESNOI: Soluții cu privire la creșterile excesive de prețuri pentru îngrășămintele chimice utilizate în producția agricolă în anul 2022. Parlamentarul liberal arata in declaratia de astazi ca odata cu creșterea fără precedent a prețurilor la produsele energetice incă din cursul anului 2021, a crescut accelerat prețurile pentru îngrășămintele chimice utilizate de fermierii români în producția agricolă.
,,Pentru anumite tipuri de îngrășăminte, prețul a crescut și de 3-4 ori, astfel încât unii fermieri vor fi nevoiți să nu le mai utilizeze (cu consecințe asupra cantităților de produse recoltate), iar cei care le vor utiliza vor fi nevoiți să vândă produsele cu prețuri mult superioare anului 2021. Mai mult decât atât, sistarea temporară a producției la combinatul Azomureș va genera, fără îndoială, o creștere suplimentară de prețuri ca urmare a asigurării îngrășămintelor pe calea importurilor. Pe termen scurt și mediu, atât fermierii, cât și consumatorii români vor resimți efectele negative ale creșterii de prețuri,, arata Bălan,
Parlamentarul sustine ca veniturile populației se află deja sub o presiune enormă din cauza prețurilor majorate la energie și o creștere suplimentară a prețului alimentelor nu este de dorit. In acest context, Bălan ii solicita ministrului sa detalieze ce măsuri urgente are în vedere sa implementeze pentru sprijinirea fermierilor români, astfel încât aceștia să poată să utilizeze în continuare în producția agricolă îngrășămintele chimice.
,,Vă rog să precizați care este impactul majorării prețurilor la energie asupra Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale în ceea ce privește costurile legate de pomparea apei pentru irigații. Ce măsuri aveți în vedere să propuneți în Guvern în scopul susținerii industriei naționale care produce îngrășăminte chimice?,, sunt intrebari la care parlamentarul asteapta un raspuns.