GENERAL

Vosganian: Cei care fug din calea războiului, că e vorba de sirieni sau ucraineni, văd România ori ca o destinație ajunsă din greșeală, ori ca o stație de  tranzit

,,Ziua Unirii Basarabiei cu România este prilejul evocării nostalgice a elanului patriotic de acum mai bine de un secol, dar, din păcate, și al asumării lucide a neputințelor noastre de astăzi. Sărbătorim Unirea cu o Românie pe care astăzi n-o mai vrea nimeni. N-o vor românii de dincolo de Prut decât, eventual, sub forma unei cetățenii care să le deschidă granițele spre alte zări. Pentru autoritățile din Republica Moldova România nu este o aspirație, ci un partener, iar drumul către Bruxelles nu trece pe la București. Cu excepția liderilor unor partide stinghere, nu am auzit pe niciun demnitar moldovean să pomenească măcar în treacăt idealul reîntregirii. În timpul ceremoniei din Parlament, din 27 martie 2018, cu prilejul centenarului Unirii Basarabiei cu România, vorbitorii moldoveni nu au zis nici pâs despre o eventuală reîntregire,, spune Varujan Vosganian.
 Ce mai spune politicianul:
Nici Uniunea Europeană nu vrea Unirea. Când am fost propus comisar european, în 2006, faptul că am declarat că sunt un unionist irevocabil a fost privit cu reproș, ca o formă de iredentism, iar Jose Manuel Barroso, președintele Comisiei Europene mi-a cerut imperios explicații în legătură cu opțiunea mea unionistă.
România nu e dorită nu numai de moldoveni, ea nu e dorită nici de refugiați. Cei care fug din calea războiului, că e vorba de sirieni sau ucraineni, văd România ori ca o destinație ajunsă din greșeală, ori ca o stație de  tranzit.
Dar România nu mai e dorită nici de numeroși români. Odată cu deschiderea frontierelor, după 1990, în condiții de libertate, România a pierdut mai mulți etnici români decât pierduse în anul 1940, în urma Diktatului de la Viena și a Pactului Ribbentrop – Molotov. Ne mulțumim cu banii pe care românii care n-or să se mai întoarcă îi trimit bunicilor care au grijă de copiii rămași, temporar, acasă.
Unirea României cu Basarabia este o sărbătoare dureroasă. E durerea unui trup ciuntit căruia o mână i-a fost smulsă din umăr și pe care îl doare, într-o nostalgie fără leac,  locul unde mâna aceea odată a fost.