Partidul Verde filiala județeană Suceava protestează față de creșterea pensiilor speciale, care și așa sunt enorme în raport cu cele a majorității pensionarilor din România. Discrepanța din sistemul de pensii este una uriasă. În curând vom avea parte de două Ministere a Muncii: unul pentru pensionarii speciali, cei ieșiți la 43-45 de ani la pensie și Ministerul Muncii pentru săraci, adică pentru majoritate celor care au ieșit la 60-65 de ani, iar după doleanțele celor speciali, vor trebui să se pensioneze la 70-75 de ani, adică să nu mai se bucure de fel de liniștea bătrâneții, dar să contribuie masiv la fondul de pensii. Având două ministere vor fi două bugete. Și uite așa se vor încadra și în cerințele PNNR.
Asemenea gesturi de nesimțire guvernamentală vor atrage o riposta severă din partea opiniei publice.
Riscul major este ca aceste nemulțumiri populare justificate să alimenteze un vot în favoarea unor mișcări radicale naționaliste populiste un pericol major la adresa democrației din România.
De asemenea, noi, verzii suceveni considerăm că șeful Consiliului Județean Suceava, dl.Gheorghe Flutur, îi umilește pe cei care nu vor acea groapă de gunoi pe Mestecăniș. Având un control politic la nivel național, cu alte cuvinte având puterea, își permite orice.
APM Suceava, CJ Suceava, Prefectura Suceava trec cu vederea, în mod voit, de faptul că sunt anumite procese, plângeri penale. Groapa este făcută împotriva naturii, iar gunoiul dus acolo, așa va rămâne. Cine susține o asemenea aberației are cutia craniană goală sau poate mai sunt cazuri unde sinapsa neuronală trece prin gunoaie.
Dan Acibotăriţă, preşedinte al Partidului Verde
Filiala jud. Suceava