Fostul purtător de cuvânt al BOR , Vasile Bănescu a reacționat din nou astazi, pe pagina de facebook, făcând referire la atitudinea nu tocmai demnă a lui IPS Calinic, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților față de credincioși. ,, O arhiepiscopie condusă stahanovist nu are, firește, nevoie de critici justificate, de cultură, de centrul pe care, ignorant, îl sfidează. Îi sunt îndeajuns „rugăciunile” spuse pe dinafară, nu pe dinăuntru, sprijinul financiar extern și „discernământul” exclusiv arhiepiscopal care le „păstorește” pe primele două,, arata fostul purtător de cuvânt al BOR.
Vă prezentăm integral afirmațiile lui Vasile Bănescu:
<<Arhiepiscopul față cu reacțiunea
Ce a înțeles din reacțiile laicatului de pe cuprinsul arhiepiscopiei sale și al capitalei noastre, (arhi)episcopul care l-a premiat, solidar, cu înalta distincție „Crucea Bucovinei”, pentru merite „colosal de trecătoare”, pe guralivul și violentul monah „suveranist”:
– „Distincțiile bisericești nu se acordă pe baza algoritmilor Facebook, ci pe baza faptelor.”
Pe baza unor înfăptuiri mărețe într-o epocă de glorioasă arhipăstorire şi luminoase perspective.
– „Tonul și vocabularul utilizate de unii critici arată că lipsește tocmai cea mai intimă calitate a unui om: rușinea.”
Rușine, așadar, tuturor criticilor violenței verbale și fizice, rușine celor ce îndrăznesc să critice fapte și atitudini care îngroapă Biserica lui Hristos sub ziduri cât mai înalte de beton armat. Deconstruind comunitatea eclezială fondată pe credință, speranță și dragoste, pe încredere și comuniune între „cler și popor”/ între ierarh și laicii care au un sănătos spirit critic, care gândesc, nu doar muncesc, care vorbesc, propun, se implică. Laici cărora le pasă de Biserica în care nu văd o posesiune arhiepiscopală, ci un spațiu al mântuirii prin dialog cu Hristos, inclusiv cu aproapele lor ierarhul și cu confrații întru credință. Pentru că mântuirea nu se clădește pe monolog.
– „Bucovina nu are nevoie de salvatori culturali din capitală, ci de rugăciune, sprijin și discernământ.”
Bucovina nu e o arhiepiscopie, ci o regiune splendidă a României, ceea ce e meritul Creatorului, apoi al autorităților și localnicilor ce o gospodăresc
Bucovina nu e o arhiepiscopie, ci o regiune splendidă a României, ceea ce e meritul Creatorului, apoi al autorităților și localnicilor ce o gospodăresc.O arhiepiscopie condusă stahanovist nu are, firește, nevoie de critici justificate, de cultură, de centrul pe care, ignorant, îl sfidează. Îi sunt îndeajuns „rugăciunile” spuse pe dinafară, nu pe dinăuntru, sprijinul financiar extern și „discernământul” exclusiv arhiepiscopal care le „păstorește” pe primele două.
– „Sunt aceeași oameni care, într-o zi, vor cere decorarea Bisericii doar dacă e „aliniată” la un anume discurs, stil, ideologie. Aceiași care vor o Biserică fără monahi, o Liturghie fără Liturghie, o credință fără Hristos. Și care se miră apoi de ce nu mai cred oamenii în nimic, în timp ce ei înșiși nu mai cred în nimeni.”
Discernământ arhiepiscopal, nu glumă! Claritate mentală și morală cu nemiluita. Realism și clarviziune. Adecvare la realitate.
Fabulații și elucubrații angajate în lupta corp la corp cu realitatea. Aceasta te contrazice? Cu atât mai rău pentru ea!
Mergem, „administrativ-bisericește”, tot înainte până ce totul țăndări va fi!>>
In data de 4 iunie 2024, Bănescu arata că: Decorarea arhiepiscopală a unui monah certat nu doar cu monahismul real, ci și cu realitatea bisericească, validarea oficială ca reper în Biserică a unui cleric care a ieșit în evidență doar prin grobianism, misoginism („femeia trebuie încălecată”), violență fizică, ortodoxism, filetism, ortopraxism, ușurătate și tot ce îi mai reproșează, întemeiat pe fapte, cei ce au semnat un memoriu de protest adresat arhiepiscopului Calinic al Sucevei, cel care l-a decorat pe gureșul și agresivul monah Calistrat, doborâtorul cu pumnii al unei femei care l-a enervat,
este și rămâne un act revoltător, smintitor și, simultan, compromițător pentru Biserică.
Un act de complicitate „monahală” scandaloasă, clădită pe ignoranță teologică, incultură generală, sfidare și nepăsare față de laicat și societate în general.
„Calistratismul” e o recentă patologie teologică și bisericească care merită atenție, asumare și un tratament adec vat.
Altfel, de la patologie la erezie și decredibilizare generalizată a Bisericii drumul se scurtează vertiginos.
