BREAKING NEWSINTERNAȚIONAL

Ungaria: accesul ucrainenilor pe teritoriul țării, CONDIȚIONAT. Anunțul MAI

Autoritățile de frontieră din Ungaria au informat Inspectoratele Teritoriale ale Poliției de Frontieră Oradea și Sighetu-Marmației că, începând cu data de 02.03.2022, ora 15.45 (ora RO), la frontiera româno – ungară, intrarea pe teritoriul Ungariei este permisă numai cetățenilor statelor terțe (inclusiv cetățenilor ucraineni sau a altor persoane care vin din Ucraina), care îndeplinesc condițiile de intrare în spațiul Schengen, informează Ministerul român al Afacerilor Interne (MAI), într-un comunicat.

Astfel, potrivit sursei citate, se anulează o dispoziție anterioară privind permiterea intrării în Ungaria a cetățenilor statelor terțe care vin din Ucraina, în contextul situației din aceasta țară, prin care erau acceptate orice fel de documente prin care se putea stabili identitatea.

În  prezent, în punctele de trecere a frontierei de la granița cu Ungaria se înregistrează un timp de așteptare ridicat, ca urmare a faptului că un număr foarte mare de autoturisme, persoane și automarfare se prezintă pentru efectuarea controlului de frontieră la ieşirea din România.

Formalităţile de frontieră la graniţa cu Ungaria se efectuează în comun cu autorităţile din ţara vecină, sens în care suplimentarea arterelor de control se realizează în acord cu şi în funcţie de personalul alocat de Poliţia Ungară. Au fost contactate autorităţile maghiare pentru dispunerea unor măsuri comune de fluidizare a traficului.

„Precizăm că Poliţia de Frontieră Română a  suplimentat personalul planificat la verificarea documentelor de călătorie şi a dispus toate măsurile aflate în competenţă pentru asigurarea unui control operativ”, mai arată sursa citată.