Tragedie fără margi în două familii.
În dimineața zilei 31 martie, în jurul orei 00:40, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui grav accident rutier, pe DN 17B, în localitatea Borca.
Poliția a stabilit că accidentul s-ar fi produs în timp ce un tânăr în vârstă de 23 ani, conducea un vehicul pe DN 17B, din direcția Poiana Largului spre Borca. Acesta nu ar fi păstrat o distanță de siguranță față de autoturismul ce se deplasa în fața sa, condus de un tânăr de 18 ani, intrând în coliziune cu acesta.
George Alexandru și Raul Ciprian, doi frați în vârstă de 23, respectiv 17 ani din comuna Poiana Teiului au murit pe loc într-un accident cumplit din județul Neamț. Mașina în care se aflau s-a izbit frontal de un alt autoturism condus de un tânăr de 18 ani din județul Suceava, care a murit și el pe loc. Cele două autovehicule, complet distruse, s-au răsturnat în două gospodării.
Totodată, a rezultat vătămarea corporală al conducătorul auto de 18 ani și a altor două pasagere în cu vârste de 19 și 22 de ani, din cea de a doua mașină implicată în accident. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
De precizat că, în cazul conducătorului auto de 18 ani, alcoolemia era zero.
Imaginile de la locul tragediei arată amploarea dezastrului. Mașinile au fost ridicate, însă bucăți din acestea au rămas încă, atât pe marginea drumului, dar și în curțile oamenilor.
În total, 7 persoane au fost implicate în accident: pe lângă cei trei tineri care au murit, alți trei au ajuns la spital, iar un tânăr de 23 de ani a refuzat transportul la spital.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.