ACTUALITATE

Ucrainenii nu vor să rămână în România. Niciun refugiat nu a solicitat azil, în ultimele 24 de ore

Gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 73,1%, informează joi, 14 aprilie, Ministerul Afacerilor Interne.

Niciun cetăţean ucrainean nu a depus solicitare de azil în România, în ultimele 24 de ore.

De la începutul războiului ruso-ucrainean, un număr de 4.343 de refugiați ucraineni au solicitat azil în România.

„În ceea ce priveşte traficul prin punctele de trecere a frontierei, menţionăm că, în ultimele 24 de ore, frontiera de stat a fost tranzitată pe sensul de intrare de 20.949 de mijloace de transport şi de 75.605 de persoane, dintre care 9.385 de cetăţeni ucraineni”, precizează MAI.

Mai puțini ucraineni au intrat în țară

Numărul cetăţenilor ucraineni care au intrat în ţară a scăzut uşor, miercuri, cu 0,4% faţă de ziua precedentă, informează reprezentanții Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, citat de Agerpres.

„Miercuri, 13 aprilie, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 75.605 de persoane, dintre care 9.385 cetăţeni ucraineni (în uşoară scădere cu 0,4 % faţă de ziua precedentă).

Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 5.933 cetăţeni ucraineni (în creştere cu 3,7%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 1.615 cetăţeni ucraineni (scădere cu 9,6%)”, precizează IGPF.