Agenția de Reconstrucție din Ucraina a anunțat lansarea unui proiect ambițios de construire a locuințelor sociale, cu scopul de a facilita revenirea cetățenilor ucraineni. În prima etapă, vor fi construite 50.000 de apartamente în regiunile centrale și de vest ale țării.
Serghei Suhomlin, șeful Agenției de Reconstrucție, a declarat că proiectul-pilot va începe anul acesta și va include inițial 6.200 de apartamente. Anunțul a fost făcut pe 14 noiembrie, în cadrul conferinței internaționale ReBuild Ukraine, care are loc la Varșovia și reunește reprezentanți din sectorul public și privat din peste 30 de țări, cu accent pe nevoile Ucrainei în procesul de reconstrucție, atât pe timp de război, cât și post-conflict.
Potrivit lui Suhomlin, proiectul de locuințe sociale va reprezenta un stimulent suplimentar pentru a-i încuraja pe ucraineni să se întoarcă acasă. Pe lângă construcția locuințelor, Agenția intenționează să implementeze proiecte de consolidare a rezilienței energetice a comunităților, modernizarea iluminatului public cu soluții eficiente energetic și instalarea de centrale solare pe infrastructura critică.
„Fără asigurarea nevoilor de bază, nu vom reuși să aducem oamenii înapoi în orașele și satele noastre”, a subliniat Suhomlin.