RELIGIE

Tradiţii şi obiceiuri de Lăsata Secului. Ce e bine să faci astăzi, 6 martie

Lăsata Secului se sărbătorește de către creștinii ortodocși pe 6 martie și este ziua ce anunță Postul Paştelui. De această sărbătoare sunt legate o serie de tradiţii şi obiceiuri bine înrădăcinate în folclorul românesc.

Creştinii intră, la începutul săptămânii, în postul Paştelui. Este cel mai aspru post al creştinilor şi durează 40 de zile, până în duminica Paştelui, pe 24 aprilie.

Postul dinaintea Învierii Domnului este cel mai lung şi cel mai aspru dintre cele patru posturi de peste an.

Pentru călugări, Postul Paştelui este o adevarată şcoală a pocăinţei. În timpul postului, nunţile sunt interzise, iar credincioşii trebuie să se spovedească, pregătindu-se pentru Împărtăşanie.

6 martie, Lăsata Secului de brânză. Sărbătoare în calendar ortodox

În calendarul bisericesc, Lăsata Secului are două etape care conduc treptat către Postul Sfintelor Paști: Duminică Înfricoşatoarei Judecați – când se lasă sec de carne și Duminică Izgonirii lui Adam din Rai, potrivit calendarortodox.ro

Cuvântul sec, din sintagma „lăsatul secului”, este înțeles că fiind sinonim cu uscat, fără grăsime, de post. Însă, la Sfinții Părinți, accentul nu cade numai pe mâncare.

Secul pe care îl cere postul ortodox este seclum, adică lumea împătimită. Omul cel vechi, omul păcătos trebuie să dispară treptat.

Sfinții Părinți au atras atenția că postul înțeles doar că efort alimentar, nu are nici o valoare: „De mâncare postînd, suflete al meu, dar de pofte necuratindu-te, în deșert te lauzi cu nemancarea… Că un mincinos vei fi urat de Dumnezeu și demonilor celor răi te vei asemăna, căci nici ei nu mănâncă pururea…”.

Lăsata Secului. Tradiţii şi obiceiuri la români

Lăsata Secului este o sărbătoare care marchează ultima zi când se poate mânca de dulce, dinaintea începerii unuia dintre cele mai mari posturi rânduite de Biserica Ortodoxă, postul Paştelui.

Lăsatul Secului de Paște este o sărbătoare extrem de importantă şi marchează momentul de cumpănă dintre noul an agrar și cel vechi.

 

O tradiție comună este ideea de masă festivă la care se adună toată familia și petrec această sărbătoare.

În Bărăgan, un vechi obicei spune că de Lăsata Secului trebuie strânse toate oasele și resturile de mâncare într-o față de masă, iar a doua zi trebuie aruncate afară spre răsărit. Oamenii trebuie să rostească cuvintele „Păsările cerului! Eu vă dau vouă hrană din masa mea, cu care să fiţi îndestulate şi de la holdele mele oprite”.

Tot de Lăsata Secului fiecare copil încearcă să prindă bucata de halviță cu gura, un lucru mai greu decât și-ar închipui mulți. Majoritatea celor care participa la această tradiție ajung să se murdărească din plin pe față și chiar pe haine. Se spune că persoana care prinde halvița în gură o primește drept recompensă.

O altă datină de Lăsata Secului care se păstrează și în zilele noastre este Legarea grânelor. Acest obicei se practică pentru că păsările sau alte dăunătoare să nu distrugă recolta gospodarilor.

De asemenea, de Lăsata secului, creștinii petrec alături de familie si mănânca bucate alese. Totodată, în această zi este bine ca finii să meargă la nași cu plocon, care constă într-o găină friptă, un colac mare sau o turtă în foi și o sticlă de vin.

Finii își cer iertare de la nași pentru greșelile pe care le-au făcut peste ani, iar după ce se împacă, se întinde masa.se serv plăcinte cu fructe și legume, struguri sau stafide care simbolizează sporul și vigoarea spirituală.