Suceveanul Ilie Șerbuc, bărbatul suspectat că a ucis o fată de 12 ani și i-a ascuns trupul în canapea, a fost adus în România .„La data de 22 august 2023, o escortă din cadrul Poliției Române a preluat, din Regatul Țărilor de Jos, un bărbat, de 37 de ani, din județul Suceava, care era urmărit internațional.
La data de 7 iunie 2023, față de acesta, Tribunalul București a emis un mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor.
Reamintim că, la data de 10 iunie a.c., în cadrul unei operațiuni ENFAST, în urma cooperării polițienești dintre Poliția Română și autoritățile din Regatul Țărilor de Jos, cu sprijinul atașatului de afaceri interne al Regatului Țărilor de Jos la București, bărbatul în cauză a fost depistat”, se arată în comunicatul poliției.
Tribunalul Amsterdam, în baza unui mandat european de arestare, a dispus, astăzi, predarea inculpatului Șerbuc Ilie Marcel, acuzat de uciderea unei minore de 12 ani, autorităților competente din România.
Decizia instanței din Olanda este definitivă. Acum urmează procedura de predare a inculpatului, procedură gestionată de Poliția Română. Autoritățile române estimează că inculpatul va fi adus în țară până la finalul lunii august.
“Ca ministră a justiției, ca om politic, ca mamă rămân preocupată de astfel de cazuri și voi recurge în continuare la toate instrumentele legale pentru a găsi soluții. Îmi doresc ca inculpatul să fie predat cât mai rapid în România, să fie anchetat de organele de urmărire penală și judecat de instanțele de judecată naționale. Orice măsuri sau pedepse s-ar stabili în cauză, acestea trebuie să fie executate în România. Este un gest de normalitate într-o societate democratică. Sub nicio formă nu trebuie să permitem sustragerea de la răspunderea în fața justiției naționale. De la începutul mandatului, este al doilea fugar pentru care instanțele europene decid predarea către autoritățile române,” a declarat Alina Gorghiu, ministrul Justiției.