Acuzații grave la adresa unui șef din poliție. Agenții din subordine îl acuză pe șeful Poliției Locale din Valu lui Traian pentru șantaj și agresiuni. Colegii lui spun că acesta bate cetățenii și îi șantajează cu documente sustrase din Primărie.
rimarului i s-au adus la cunoștință mai multe plângeri referitoare la șeful Poliției locale. O parte din aceste sesizări sunt de competența organelor de cercetare penală și au fost transmise spre verificare. Pentru celelalte aspecte a fost sesizată Comisia de Disciplină constituită la nivelul Primăriei, iar audierile sunt în curs.
Pe perioada cercetărilor, acesta a fost mutat pe un post egal, fără legătură cu activitatea verificată.
Imediat după mutare, s-au depus plângeri atât la sediul Primăriei, cât și la Postul de Poliție Valu lui Traian legate de faptul că acesta i-ar fi amenințat, agresat și chiar intimidat.
Aspectele penale se află în sarcina organelor de cercetare, iar cele administrative au fost centralizate într-o nouă plângere, formulată de către administratorul public din cadrul Primăriei, și înaintată Comisiei de Disciplină de la nivelul instituției.