ACTUALITATELOCAL

Scandal într-o familie din Șcheia finaliziată în arestul IPJ. Gelozia dar și aroma de cafea au fost scânteia discordiei

În Șcheia, pe strada Fierăriei din satul Șcheia, liniștea matinală a fost întreruptă luni, 18 noiembrie 2024, la ora 08:06, de un apel la 112. Motivul? Un scandal de proporții în familie, condimentat cu cafea aruncată și pumni bine țintiți.Cafeaua – catalizatorul dramei
Totul a început, aparent, de la un pahar de cafea, care, deși destinat să aducă energie, a ajuns să provoace haos. L. Florica și L. Ionela-Lona, două protagoniste cu un trecut tensionat, au trecut de la schimburi verbale aprinse la atacuri mai „tactile”. Într-un moment de ”inspirație”, Florica a decis să își exprime nemulțumirea aruncând cu paharul de cafea în rivala sa. Rezultatul? O luptă corp la corp, cu trageri de păr și lovituri bine plasate.Dar cum niciun conflict de acest gen nu poate rămâne între două persoane, pe scenă și-au făcut apariția și partenerii lor: S. Romeo, concubinul Ionelei, și Stancu C., fratele acestuia. Constantin a intervenit în forță, împărțind pumni atât către Ionela, cât și către propriul frate, într-o demonstrație remarcabilă de „egalitate familială”.

Finalul reprezentației nu putea fi altfel decât dramatic: Ionela și Romeo au apelat la serviciile ambulanței, fiind transportați la UPU Suceava pentru îngrijiri medicale.

Concluzii matinale cu aromă de fierărie

După toată tărășenia, poliția a întocmit un dosar penal stufos, bifând cinci infracțiuni de „lovire sau alte violențe” și „violență în familie”.

Pe 21 noiembrie, S. Constantin a fost audiat și apoi reținut pentru 24 de ore și a petrecut o noapte de neuitat în arestul IPJ Botoșani. Ceilalți trei protagoniști – Florica, Ionela și Romeo – au primit cadou măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Deși motivele exacte ale conflictului rămân subiect de speculație, gelozia pare să fi fost ingredientul secret. Iar paharul de cafea  a devenit simbolul unui scandal în toată regula.