Cel puţin 250 de oameni au fost ucişi şi alţi peste 1100 răniţi în Israel, după ce mii de rachete au fost lansate din Fâşia Gaza. Dezastrul a început ieri dimineaţă când teroriştii Hamas au pătruns în ţară fie pe mare, fie cu paraşutele. Oamenii simpli au fost luaţi ostatici de pe străzi, iar alţii au fost ucişi la întâmplare. Israelul a răspuns însă pe măsură şi a lansat la rândul său o serie de atacuri. În Gaza, riposta israeliană a ucis peste 230 de oameni şi a rănit aproape 1.800.Forţele de Apărare ale Israelului au plănuit un răspuns agresiv împotriva Hamas, potrivit unui purtător de cuvânt, citat de CNN. Lt. col. Jonathan Conricus, purtător de cuvânt al Forţelor de Apărare ale Israelului, a declarat pentru CNN că ”multe sute”, posibil chiar o mie de luptători Hamas au fost implicaţi în atacurile surpriză de sâmbătă.
Duminică, la ora locală 4.15, Conricus a afirmat: ”Încă luptăm, eliberând ultimele case şi locaţii şi comunităţi şi baze”.
”Să sperăm că în zori vom putea să declarăm că am restaurat, în sfârşit, suveranitatea şi ordinea în Israel. Dar nu am reuşit încă acest lucru. Şi asta va fi prioritatea noastră numărul unu”, a spus Conricus. ”Apoi vom închide graniţa şi ne vom asigura că nu mai vin alţi terorişti”, a adăugat el. ”Şi apoi vom începe să ne concentrăm pe a lovi Hamas cum nu am mai făcut-o niciodată”, a mai spus acesta.Cabinetul a luat ”o serie de decizii operative cu scopul de a provoca distrugerea capacităţilor militare şi guvernamentale ale Hamas şi ale Autorităţii Palestiniene”, potrivit unei declaraţii transmise de Biroul premierului din Israel. ”Începem un război lung şi dificil. Războiul ne-a fost impus de un atac sângeros al Hamas”, a afirmat premierul israelian Benjamin Netanyahu. ”Prima fază se termină în aceste ore cu distrugerea majorităţii forţelor inamice care au intrat pe teritoriul nostru. În acelaşi timp, am început formaţia ofensivă şi ea va continua fără rezerve şi fără pauză până când obiectivele sunt atinse”, a spus Netanyahu