SPORTULTIMA ORĂ

Raliul Bucovinei 2022 – etapă pitorească în Campionatul Național

Bucovina este gazda uneia dintre cele 9 etape ale Campionatului Național de Raliuri Betano 2022. Cei mai importanți piloți, copiloți, oficiali ai Federației Române de Automobilism Sportiv, jurnaliști și pasionați ai motorsportului din întreaga țară vor lua parte la evenimentul sportiv programat în luna iunie a acestui an.

Raliul Bucovinei a revenit anul trecut în calendarul competițional intern după mai mult de 3 decenii (29-30 octombrie 2021). Etapa a reprezentat surpriza plăcută a sezonului precedent, astfel încât oficialii federației au răspuns afirmativ solicitării organizatorilor de a include întrecerea automobilistică în campionat, alături de etape consacrate.

Raliul Bucovinei 2022 este programat în perioada 16-19 iunie, fiind etapa a IV-a a campionatului național. Vor fi 10 probe speciale în apropierea localităților Sucevița, Ciumârna, Vatra Moldoviței, Paltinu, Sadova, Pojorâta, o probă SuperSpecială în municipiul Câmplung Moldovenesc, precum și o sesiune oficială de teste – Shakedown în Vatra Dornei. Competiția însumează aproape 130 km de probe de concurs pe asfalt, în 2 zile. Comandamentul, parcul service, parcul închis, festivitățile de deschidere și de premiere vor avea loc în municipiul Câmpulung Moldovenesc. Consiliile locale și primăriile comunităților enumerate au înțeles amploarea evenimentului și s-au alăturat echipei de organizare, astfel încât ne așteptăm ca Raliul Bucovinei 2022 să se bucure de și mai multe aprecieri față de ediția de anul trecut, când au fost doar puțin peste 80 km de probă specială. De asemenea, pentru o bună desfașurare a competiției și în conformitate cu regulamentele Federației Române de Automobilism și ale Ministerului Tineretului și Sportului, în organizare sunt angrenați reprezentanți ai Jandarmeriei, Poliției Române, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Serviciilor de Ambulață și Poliției Locale.

Raliul Bucovinei 2022 va fi televizat în direct pe canalul național Prima Sport și pe platforme online Facebook și Youtube ale federației și organizatorilor.

Un alt motiv care ne face să credem în reușita deplină a evenimentului îl reprezintă participarea spectatorilor. La nivel național există o comunitate solidă a pasionaților de automobilism, astfel încât fani din toate colțurile țării sunt așteptați în Bucovina cu prilejul raliului, mai ales că, odată cu ridicarea restricțiilor cauzate de pandemie, participarea publicului este, acum, permisă la evenimentele sportive.

Raliul Bucovinei 2022 este organizat de Asociația XS Motorsport. Clubul are o experiență îndelungată în organizarea competițiilor automobilistice, fiind unul dintre cele mai apreciate la nivel național.