CORONAVIRUS

Rafila, despre introducerea unor noi restricții: „Aplicăm acelaşi scenariu din valul anterior”

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a vorbit, marți, despre introducerea unor noi restricții, în contextul în care numărul cazurilor noi de COVID va continua să crească până la mijlocul lunii august..

„Aplicăm acelaşi scenariu din valul anterior, care a permis menţinerea spitalelor funcţionale, nu a supraaglomerat spitalele nici din punctul de vedere al pacienţilor COVID şi, pe de altă parte, a permis accesul pacienţilor cu alte patologii la asistenţă medicală. Cam asta ar trebui să fie filozofia”, a explicat ministrul, pentru DCnews.

Referitor la introducerea obligativităţii purtării măştii de protecţie sanitară, Alexandru Rafila a precizat că, în prezent, în unităţile sanitare şi în cabinetele medicilor de familie există, potrivit reglementărilor în vigoare, această regulă pentru a preveni infecţiile nosocomiale, inclusiv infecţia cu noul coronavirus.