administratie

Premierul Ciolacu, prânz pe plajă, la Malaga, cu cancelarul german, Olaf Scholz

Şeful Guvernului României a postat, pe reţeaua socială X, câteva poze luând prânzul cu cancelarul  german Olaf Scholz, la o terasă de pe plajă, în Malaga (Spania). Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, sâmbătă, că România are în cancelarul Scholz un prieten şi un susţinător în aderarea ţării noastre la spaţiul Schengen.

„România are în cancelarul Germaniei un prieten şi un susţinător al aderării ţării noastre la spaţiul Schengen. Suntem încrezători că împreună cu Germania putem construi o Europă mai puternică, unită şi corectă”, a scris Marcel Ciolacu, sâmbătă pe reţeaua X, fostă Twitter.

 

 

Marcel Ciolacu s-a aflat vineri şi sâmbătă la Malaga, în Spania, pentru a participa la Congresul Socialiştilor Europeni. Premierul a anunţat vineri seara că liderii social-democraţi din toată Europa au aprobat o rezoluţie în care este menţionat sprijinul pentru aderarea imediată a României la Spaţiul Schengen. „Mai multă Europă presupune, de asemenea, protejarea şi consolidarea uneia dintre cele mai mari realizări ale Uniunii Europene: Acordul Schengen. De aceea, solicităm ca România şi Bulgaria să fie admise imediat în Spaţiul Schengen, deoarece ambele ţări îndeplinesc toate criteriile” – se precizează în textul rezoluţiei adoptate la reuniunea PES.