România se poate lăuda cu o biodiversitate mult peste media europeană, atât din punctual de vedere al faunei, cât şi al florei, dar și cu cel mai bătrân stejar din sud – estul Europei. Arborele are peste 500 de ani, iar legenda spune că însuși domnitorul Ştefan cel Mare s-ar fi odihnit la umbra lui.
”hei stejar, stejar bătrân,
spune-ne la umbra ta,
cine şi-a cântat doina,
doina noastră din străbuni,
pe la vatră, pe la stâni”.
(fragment din “Balada satului Botoşana”)
Stejarul din Botoşana este simbolul comunei şi este situat în centrul localităţii şi pare să vegheze satul ca un adevărat străjer neobosit de trecerea anilor. Vârsta acestuia nu se cunoaşte cu exactitate, dar datările cercetătorilor au stabilit o vechime de 450-500 de ani. Arborele face parte din specia „Quercus Robur”, are diametrul tulpinii de trei metri şi o înălţime de 17 metri şi jumătate.
Coronamentul este larg şi bogat şi ajunge la 23 de metri în diametru şi acoperă o treime din înălţimea totală. Stejarul secular a fost declarat monument al naturii, este ocrotit de lege şi este în patrimoniul natural al României. Arborele se află în clasamentul celor mai mari stejari din România, alături de cel din Cajvana şi cel din Ţebea, şi este printre cei mai vechi arbori din specia sa din Europa.
Legendele locale, transmise din tată în fiu, povestesc că stejarul există încă de pe vremea lui Ştefan cel Mare. Se spune că, într-o călătorie a domintorului de la Cetatea de Scaun la Mănăstirea Putna, obosit fiind, Ştefan-Vodă a poposit la umbra sa timp de câteva ceasuri şi a admirat falnicul copac.
Pentru botoşăneni este o datorie morală ca acesta să fie îngrijit şi valorificat ca obiectiv turistic, sarcină transmisă şi generaţiilor următoare. Copii şi tinerii din localitate trebuie să-l respecte că simbol şi emblemă a comunităţii şi să nu uite că „îngrijind un pom, te păstrezi om”.
