Comunitatea Declic a anunțat depunerea joi a unui plângeri penale pentru acuzații de alterare a integrității datelor informatice. ONG-ul cere procurorilor să investigheze modul în care Curtea de Apel București a distribuit dosarul cu sesizările de plagiat judecătorului Marius Iosif, potrivit unui comunicat de presă.
Marius Iosif a anulat, printr-o decizie pronunțată pe 21 iunie, cele trei sesizări înainte de a ajunge pe masa CNATDCU. Ulterior, el avea să se pensioneze. Plângerea Delic se bazează pe dezvăluirile G4Media, care a scris că dosarul în care premierul Nicolae Ciucă a solicitat anularea sesizărilor de plagiat din teza sa de doctorat a fost „direcționat” prin metoda „coperta” spre un anumit complet, condus de judecătorul Marius Iosif. „Posibilitatea ca un premier să fenteze justiția, ca să scape de acuzațiile că și-a plagiat teza de doctorat, este scandaloasă. Atât eroarea de înregistrare a dosarului, cât și pensionarea subită a judecătorului după decizia în favoarea premierului Nicolae Ciucă par cusute cu ață albă. Am militat dintotdeauna pentru justiție independentă. Vrem ca cetățenii să afle adevărul și el nu poate fi stabilit decât printr-o cercetare penală”, a declarat Ana Racheleanu, campaigner Declic.
În plângerea depusă, Declic afirmă că în mecanismul invocat ar putea fi implicați diverse persoane din Curtea de Apel București, precum „judecătorul de serviciu, grefieri, grefier șef ori persoane care operează sistemul informatic”. În cazul repartizării dosarului, 14 ONG-uri au sesizat Inspecția Judiciară și au cerut verificări. Inspecția Judiciară a considerat că nu e nimic în neregulă cu repartizarea dosarului.
Jurnalista de investigație Emilia Șercan a dezvăluit pe 18 ianuarie, în PressOne, că premierul Nicolae Ciucă a plagiat în cel puțin 42 de pagini din totalul de 138 în lucrarea de doctorat pe care a susținut-o în 2003 la Universitatea Națională de Apărare Carol I (UNAP). Plângerile depuse la CNATDCU pentru verificarea tezei lui Nicolae Ciucă au fost respinse de judecătorul Marius Iosif. El a motivat că sesizările se bazează pe „o simplă apreciere generală, în abstract, parţială, ieşită din context, trunchiată, pe baza unor texte alese de jurnalist”. Ministerul Educației a atacat cu recurs această decizie.
sursa:libertatea.ro