Cornel Dinicu, patronul pensiunii Ferma Dacilor din localitatea Tohani, unde a avut loc incendiul devastator în urma căruia au murit 8 persoane, a scris pe Facebook o „spovedanie publică”, în care vorbeşte de viaţa sa, despre familie, de încercările în afaceri şi reiterează că focul a fost pus de „o mână criminală”, aşteptându-se să fie arestat după înmormântarea fiului său decedat în incendiu.
„Acestea sunt nopţile de priveghi ale fiului meu şi am început să scriu pentru că n-am unde să-mi vărs durerea. N-am nici unde să spun adevărul. N-am nici prieteni în politică, nici în presă, nici susţinerea de care se tot vorbeşte.
Am prieteni mulţi şi apropiaţi, dar nu din ăştia de care se tot aude. Scriu pentru că am înţeles că după înmormântarea fiului urmează să fiu arestat şi cum altfel o să mai pot să îmi spun povestea?!
Mesajul acesta e spovedania publică pe care nu mă aşteptăm să o fac vreodată, e durerea unui tată care îşi îngroapă fiul, e durerea unui prieten care îşi îngroapă prietenii cei mai apropiaţi”, a postat el pe reţeaua de socializare.
Dinicu transmite condoleanţe familiilor celor care au fost acolo în acea „noapte tragică”
El povesteşte că este din Mizil, dintr-o familie cu opt copii, acum peste 30 de ani a plecat la Bucureşti, neavând experienţă să se angajeze. Acum are cinci copii din trei relaţii.
„Aveam un singur avantaj cu care am plecat la drum, anume acela de a fi fost sportiv. Să fiu paznic, gardă de corp, n-a fost visul meu în viaţă, dar n-aveam cu ce trăi, deci asta a fost
Acum ştiu să fac multe, dar la vremea aia atât puteam şi asta a fost. Pe măsură ce mi s-a mai dezgheţat mintea am mai avut şi alte locuri de muncă. Am făcut un club. M-am întors la Mizil, am vândut apartamentul părinţilor şi o casă moştenită tot de la ei la Breaza, m-am umplut de credite la bănci, datorii la prieteni şi am făcut Hotelul din Mizil, apoi Piscina.
Falimentul a bătut pe nesimţite la uşă pentru că băncile nu te aşteaptă iar eu nu eram tocmai un administrator cu şcoală. Atât s-a putut”, adaugă acesta.
El spune că Ferma Dacilor a apărut ca idee în urma unei tragedii, după ce un prieten s-a intoxicat cu mâncare din comerţ şi a murit.
„Atunci m-am gândit să-mi fac o fermă unde să produc lapte, ouă, carne, cârnaţi, brânză şi să livrez către 500 de familii săptămânal materie primă pentru mesele lor.
Pământul era extrem de ieftin la vremea respectivă, aşa că am cumpărat şi eu o bucată mică din ceea ce azi era Ferma Dacilor.
Voiam să fac un grajd pentru care am fost să obţin autorizaţii încă de la început. În baza faptului că aveam un trecut şi bani de dat stânga-dreapta deloc, autorizaţia întârzia să apară.
Documentele pe care le cereau erau imposibil de obţinut, cum ar fi un plan urbanistic zonal care a fost eliberat după 4 ani!!! Apoi, într-un control s-a constatat că aveam construite nişte cuşti de iepuri (sper că ştiţi cum arată) şi că trebuie să le dărâm dacă vreau autorizaţie. Era, evident, un alt mod de a lungi procesul”, povesteşte el.
A urmat construcţia primelor şase camere de închiriat în continuarea grajdului şi susţine că a întâmpinat dificultăţi în relaţia cu autorităţile pentru autorizări.
„Pentru cine scriu eu acest text? În primul rând pentru familiile celor decedaţi, care sunt ca familia mea şi prietenii copiilor mei, apoi pentru toţi cei care au fost vreodată la Ferma Dacilor crezând în acest proiect şi datorită cărora visul a devenit realitate şi nu în ultimul rând pentru autorităţi, care trebuie să găsească vinovaţii.
De ce acum? Pentru că aud la nesfârşit că după înmormântarea copilului voi fi arestat pentru a se da un exemplu şi pentru că nu-mi doresc ca oameni nevinovaţi să sufere alături de mine, oameni precum administratorul, acţionari etc.
La durerea pe care o simt acum, nu contează ce se întâmplă cu mine, dar îmi doresc linişte pentru cei dragi, nu contează cât mă veţi hăitui pe mine. Mă numiţi pe toate posturile interlop. Şi din păcate, am o reputaţie proastă creată cu mulţi ani în urmă care merge peste tot cu mine.
Nu contează cât bine faci, contează doar Greşelile pe care le faci. Nu pare să conteze nici că sunt achitat, nici care a fost adevărul la vremea respectivă”, mai spune el.
În ceea ce priveşte Ferma, Cornel Dinicu afirmă că afacerea era pe numele lui Adrian Ristin, un prieten de familie.
Suma uriașă pe care Ferma Dacilor a încasat-o de la stat pentru a depăși criza economică din pandemia de Covid
„Eu am investit în acest proiect în timp tot, plus bani împrumutaţi, fără a lua ceva înapoi. Toate câştigurile se reinvesteau. Eu nu mi-am făcut case, nu am schimbat maşină după maşină, eu doar am încercat să îmi îndeplinesc un vis. În pandemie am funcţionat cu restricţii ca toată lumea, iar mare parte din venituri au venit din livrări. Împreună cu copiii mei am făcut personal livrări la domiciliu şi mulţumim celor care au cumpărat că aşa ne-am susţinut. Am declarat veniturile şi profiturile”, adaugă patronul fermei.
Cu privire la autorizarea ISU, explică faptul că ferma s-a construit în timp.
„Întâi o fermă, apoi câteva locuri de cazare. Nu a fost de la început aşa cum era în prezent. Necesitatea autorizărilor a venit pe parcurs pentru că la început noi aveam 12 locuri de cazare, respectiv 6 camere, iar până în 16 locuri această autorizaţie nu este necesară.
Când ne-am mărit am cerut autorizarea. De ce nu o aveam? Pentru că eram în proces. Totul era nou, făcut cu firme specializate, ferma având hidranţi interiori şi exteriori, extinctoare, scări de exterior, lemnul era ignifugat, centrală antiincendiu, detectoare de fum, 4 bazine a câte 40 de tone de apă fiecare, mai exact 160 de tone de apă pregătită mereu pentru orice eventualitate.
În fapt, toate măsurile de siguranţă existau, mai puţin paratrăsnetul”, mai afirmă acesta.
Despre oamenii prezenţi la Ferma Dacilor în noaptea incendiului spune că nu erau clienţi, ci familia sa şi musafiri, „găzduiţi în casa privată, care nu avea nevoie de autorizaţii, pentru că nu era destinată închirierii”.
„Deasupra camerelor de cazare de la parter destinate închirierii există o parte a clădirii cu intrare separată din interior şi din exterior unde existau 4 camere şi un living unde locuiam eu şi familia mea şi unde mai găzduiam prietenii când veneau în vizită. După petrecerea de Crăciun, musafirii au rămas peste noapte în acest spaţiu, care nu era destinat publicului”, continuă el.
Patronul reiterează faptul că a fost vorba de „o mână criminală”:
„Nu ştiu ce urmează să se întâmple cu mine, dar tot trebuie să aflu cine mi-a ucis familia, apropiaţii! Pentru mine, care nu am lipsit în nicio etapă a construcţiei Fermei, este extrem de suspect modul în care aceasta a ars şi rapiditatea cu care flăcările s-au extins.
Centrala antiincendiu, deşi omologată, nu a funcţionat. Probabil trebuie să mulţumim celor de la Electrica pentru scăderea tensiunii pe magistrală şi penelor de curent frecvente în ciuda reclamaţiilor depuse constant către ei.
În camere nu existau reşouri. Centrala pentru încălzire funcţiona şi nu se află în aceeaşi clădire cu cea care a ars. (…) Eu aveam tot, mai puţin un paratrăsnet. De ce cred că e o mână criminală? Pentru că eu sunt victima perfectă. Trecutul meu mă face să nu fiu credibil indiferent ce aş spune acum şi indiferent care e adevărul. Ce contează e doar ce spun autorităţile, care au zis din prima zi că exclud o astfel de ipoteză. Cum excluzi ceva dacă nu cercetezi?”, a încheiat Cornel Dinicu.
Şapte trupuri carbonizate au fost găsite în urma incendiului devastator de la Ferma Dacilor, victimele fiind identificate pe baza probelor ADN.
Se aşteaptă ca expertiza genetică să confirme dacă fragmentele osoase găsite aparţin ultimei victime date dispărute.
Printre cei decedaţi se află unul dintre copiii lui Cornel Dinicu, patronul pensiunii, fiul generalului Petru Băiceanu, şef al Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei, finul lui Dinicu, Lucian Ene, şi doi copii ai săi, dar şi o studentă în anul II la Facultatea de Sociologie şi prietenul acesteia.
