ACTUALITATE

Păsări găsite spânzurate în copaci într-o pădure

Un grup de ciclişti care au vrut să-şi înceapă săptămâna cu o plimbare în natură au ajuns să fie martorii unor scene desprinse parcă dintr-un film de groază. Oamenii au ieşit cu bicicletele pe un traseu aflat într-o pădure din marginea localităţii Corni. La un moment dat, însă, aceştia au descoperit o zonă unde pomii de pe marginea drumului erau „împodobiţi” cu cadavre ale unor păsări. Leşurile, legate cu sfori, erau agăţate la o înălţime destul de mare. „Eram aproape de ieşirea din pădure şi am observat mai întâi corpul unei păsări, apoi altul şi încă altul. În total să fi fost peste zece, erau şi porumbei, am văzut şi o găină, ciori. Toate atârnate de câte o creangă, în mai mulţi copaci pe de o parte şi alta a drumului. Unele legate de gât cu sfori, altele de picioare”, a spus unul dintre cei care au făcut descoperirea,potrivit monitorul de botosani.

La faţa locului a fost chemat un echipaj de poliţie. Pentru ca totul să fie şi mai bizar, în decurs de doar câteva minute de la sesizare şi până la sosirea oamenilor legii de la Botoşani, toate păsările au dispărut din copaci, deşi acestea erau atârnate la aproximativ cinci metri înălţime deasupra drumului.

„Nu am văzut sau auzit aşa ceva în viaţa mea”

La scurt timp după sosirea poliţiştilor prin zonă a apărut şi un paznic de-al exploataţiei forestiere, care, însă, era la fel de mirat ca toţi ceilalţi, spunând că nu văzuse respectivele păsări, deşi urme că au fost legate în copaci erau. Astfel, pe jos erau rămase câteva sfori şi chiar capul unei păsări ce rămăsese atârnat de o creangă.

„Domnule, eu mă ocup de partea asta de pădure de când eram copil. Şi după ce am ieşit la pensie, acum 22 de ani, tot cu pădurea asta mă ocup. Nu am văzut sau auzit aşa ceva în viaţa mea”, a spus bărbatul care cutreieră pădurea o dată la câteva zile.

Anchetă demarată de poliţişti. Membrii echipajului din cadrul Poliţiei Animalelor ajuns la faţa locului au început să chestioneze oamenii din zonă, aceştia urmând să solicite, la faţa locului, şi un echipaj de criminalişti pentru a încerca să elucideze misterul păsărilor ucise asemeni unui ritual macabru.

„În cauză va fi întocmit un dosar penal pentru uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept”, a precizat agent principal Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Botoşani.

sursa:monitoruldebotosani