Operațiunea organizată ieri de procurorii DIICOT, pentru anihiliarea unei grupări infracționale organizate care se ocupa de contrabanda cu aur, s-a soldat cu reținerea mai multor persoane. Pe baza probelor, anchetatorii au formulat opt propuneri de arestare preventivă, printre suspecți aflându-se și trei femei.
Solicitarea procurorilor DIICOT va fi analizată de un complet de judecată de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Călărași. Este vorba despre suspecții Adrian și Nicoleta Țigănilă, Georgian Isac, Răzvan Andreescu, Marcela Neagu, Aydin Sansli, Gihan Selim și Nicoleta Cristina Bîrlea
Suspecții vor ajunge în fața instanței
Toți urmează să ajungă ajungă astăzi în fața instanței cu propunere de arestare preventivă. Miercuri, pe 25 mai a.c., procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Călăraşi împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul mai multor structuri, au organizat peste 200 de percheziții domiciliare pe raza județelor Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița Năsăud, Botoșani, Brașov, București, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Vaslui, Vâlcea și Vrancea în cadrul unei acțiuni care vizează destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârșirea infracțiunii de contrabandă cu aur. La Botoșani, a fost vorba de cinci percheziții domiciliare.
„În cauză s-a reținut că începând cu luna iulie 2021 a fost constituit un grup infracțional organizat, care a acționat până în luna mai 2022, în scopul comiterii infracțiunii de contrabandă cu bijuterii din aur provenite din Turcia.
Astfel, profitând de experiența lor acumulată în domeniu (în calitate de deținători ai unei societăți comerciale cu profil amanet în mun. Medgidia, județul Constanța), liderii grupului infracțional organizat au sesizat potențialul uriaș de obținere a unor câștiguri ilicite, prin introducerea în țară, prin punctele de trecere a frontierei, a unor cantități mari (de ordinul kilogramelor) de bijuterii din aur, eludând astfel plata taxelor prevăzute de lege (TVA și taxe vamale)”, au arătat procurorii DIICOT.
Ajutor din partea șoferilor, în schimbul unor sume de bani
Totodată, în vederea minimizării riscurilor, membrii grupului infracțional organizat se deplasau în Turcia unde vizualizau marfa de contrabandă, negociau cantitățile și prețurile, aceasta fiind expediată, prin intermediul altor autocare decât cele cu care călătoreau aceștia.
„În acest scop, membrii grupului infracțional organizat au stabilit relații cu șoferi de încredere, care, în schimbul unor sume de bani, au fost de acord să disimuleze coletele cu aur în autocarele conduse de ei. Din judeţul Constanţa, municipiile Constanţa şi Medgidia, s-au efectuat în mod constant numeroase curse cu autocarul către Turcia, fiind introduse în țară de către membrii grupului, săptămânal, uneori de mai multe ori pe săptămână, colete cu aur în vederea comercializării la negru”, au adăugat anchetatorii.
2,3 kilograme de bijuterii din aur depistate de procurori
Potrivit acelorași surse, gruparea ar fi avut o activitate infracțională intensă, dezvoltând o adevărată rețea de distribuție de bijuterii de aur, folosind în acest scop multe alte persoane dispuse să ia parte la aceste activități ilicite, în schimbul obținerii de venituri ilegale generoase. Pe parcursul investigațiilor au fost depistate două transporturi efectuate în septembrie 2019 și februarie 2022, fiind indisponibilizată cantitatea de aproximativ 2,3 kilograme de bijuterii din aur.
De asemenea, susțin anchetatorii, din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că membrii grupului infracțional organizat au desfășurat activități de camată, aceştia acționând cu precădere pe raza orașului Medgidia și a localităților limitrofe din județul Constanța. Astfel, aceștia au acordat ca îndeletnicire diverse sume de bani cu titlu de împrumut, în vederea perceperii de dobânzi lunare, operațiunile derulându-se în afara cadrului legal ce reglementează condițiile în care își pot desfășura activitățile entitățile financiare nebancare, fiind folosită în acest scop casa de amanet de pe raza Municipiului Medgidia.
„Banii proveniți din infracțiunile de contrabandă, camătă, evaziune fiscală și punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, au fost investiți în imobile sau schimbați și transferați în scopul ascunderii și al disimulării originii ilicite al acestora”, au subliniat procurorii DIICOT.
Viață de lux pentru membrii grupului
Potrivit acelorași surse, toți membrii aflați în eșaloanele superioare ale grupării dețin autoturisme de lux, imobile, bani în conturi, se deplasează constant în vacanțe de lux, etalând un mod de viață opulent, existând o disproporție vădită între veniturile obținute în mod legal și stilul de viață afișat.
Activitatea de urmărire penală a fost efectuată cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Călărași și al polițiștilor de frontieră din cadrul I.G.P.F. – Garda de Coastă. La activitățile din cursul zilei de ieri au participat și polițiști botoșăneni, din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate, precum și jandarmi. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.