În urmă cu mai puțin de un an, economiștii și investitorii de retail considerau în general imposibil ca Rezerva Federală să se angajeze să majoreze ratele dobânzilor și să pună capăt stimulentelor. După 14 ani de QE previzibil și rate aproape zero, nu este surprinzător faptul că aceștia ar refuza să recunoască posibilitatea ca Fed să renunțe la ele. Ei bine, ca și în cazul anotimpurilor, toate lucrurile trebuie să se schimbe.
La început au refuzat să recunoască faptul că inflația este o problemă, iar acum principalele posturi de televiziune discută deschis ideea că Fed va trebui să „arunce în aer economia” pentru a opri creșterea prețurilor, fiind așteptată o nouă majorare a ratei de 75 de puncte de bază în această săptămână. După cum a notat recent CNN într-un articol intitulat The Fed May Have To Blow Up The Economy To Get Inflation under Control:
„Nu este clar ce va face toată această înăsprire asupra economiei. Piața imobiliară începe deja să arate unele semne de tensiune. Randamentele obligațiunilor au crescut din cauza Fed. Iar ratele la creditele ipotecare, care tind să evolueze în tandem cu dobânda de referință a Trezoreriei pe 10 ani, au crescut vertiginos în acest an ca urmare.
Există, de asemenea, un cor tot mai mare de legislatori de la Capitol Hill care îi avertizează pe președintele Fed, Jerome Powell, și pe ceilalți membri ai Fed să încetinească creșterea ratelor, deoarece se tem că o politică monetară și mai strictă va duce la o recesiune.”
În trecut, reacția imediată a experților din mass-media ar fi fost să sugereze că o „pivotare” a Fed către stimulente urma să aibă loc în curând. Acest lucru nu mai este sugerat, iar economiștii acceptă acum realitatea că speranțele de pivot se estompează.
După cum recunoaște un nou articol din Slate:
„…Unii economiști cred că este aproape imposibil ca Fed să fie prea dură în acest moment. Dacă oamenii cred că Fed va face tot ce este necesar pentru a reduce inflația – inclusiv pentru a face să crească șomajul – acest lucru va schimba așteptările publicului într-un mod care va ajuta de fapt la menținerea inflației la un nivel scăzut. În mod paradoxal, acest lucru ar putea reduce gradul de înăsprire pe care Fed trebuie să îl facă în cele din urmă și ne-ar putea scuti de dureri economice suplimentare.”
Schimbarea narativă este dramatică și este aproape ca și cum mass-media pregătește acum piețele, precum și publicul, pentru ca înăsprirea să continue mult mai mult timp decât se așteptau inițial. Dar de ce această schimbare bruscă de ton?
Între 1972 și 1980, SUA au fost martorele unei avalanșe stagflaționiste care a dus la creșterea în cele din urmă a ratelor dobânzilor de către Fed până la 20%. Acest lucru a dus la recesiunea din 1981-1982 și la o rată a șomajului de aproximativ 11%. Efectele recesiunii au persistat în restul deceniului respectiv.
La acea vreme, criza de stagflație a fost declanșată în primul rând de scoaterea completă a dolarului american din standardul de aur de către Richard Nixon și Fed. Fed a susținut că această măsură a fost menită să „oprească inflația”, ceea ce nu are prea mult sens, având în vedere că eliminarea tuturor garanțiilor de mărfuri pentru dolar a dus la o criză stagflaționistă istorică doar câțiva ani mai târziu.
Este important de reținut că, în anii 1980, țara nu tocmai fusese martora a zeci de trilioane de dolari în stimulente fiat create de banca centrală, pe lângă o dublare a datoriei naționale în decurs de opt ani. Cu alte cuvinte, condițiile economice de astăzi sunt mult mai rele decât erau atunci.
Un alt eveniment în care Fed a majorat ratele dobânzilor în mod agresiv în condiții de slăbiciune economică a fost în primii ani ai Marii Depresiuni, despre care Milton Friedman a susținut că a fost cauza reală a crizei pe termen lung. În 2002, Ben Bernanke a fost de acord cu el.
Ideea este că Fed a mai făcut toate aceste lucruri și nu are nicio reticență în a crea o recesiune sau chiar o depresiune în fața inflației. Cea mai mare amenințare, însă, este că niciuna dintre aceste măsuri nu va crea de fapt stabilitate. Dimpotrivă, ele ar putea duce doar la o mai mare instabilitate, având în vedere factorii fără precedent implicați. În plus, mass-media fie nu înțelege, fie nu vrea să vorbească despre vinovăția Fed pentru criza existentă.
Deocamdată, ei prezintă inflația ca pe o „problemă a cererii” consumatorilor, care este doar o notă secundară față de problema mai mare a creării banilor fiduciari de către banca centrală. Nu trebuie să uităm că Fed a aruncat peste 8 trilioane de dolari în economie în decurs de doi ani, prin măsuri de stimulare covăsnene, și atunci prețurile au explodat cu adevărat. Aceasta a fost picătura care a umplut paharul.
De câte creșteri ale ratelor va mai fi nevoie pentru a face față acestui nivel de inflație monetară? Habar nu avem, deoarece un astfel de lucru nu s-a mai întâmplat niciodată în SUA. Având în vedere că ultimul rezultat al PIB-ului a fost de 2,6%, iar IPC rămâne ridicat, nu există niciun indiciu că înăsprirea va înceta curând. Implicația este că ar fi nevoie de un efort deflaționist de amploare, iar capcana 22 este că acest efort ar putea provoca același tip de haos ca și inflația.
Peste încă un an, s-ar putea ca mass-media să recunoască în sfârșit că a fost un scenariu de tip „damn if you do, damned if you don’t”.
