Primarul Sucevei, Ion Lungu, a convocat Consiliul Local Suceava în şedinţă extraordinară pentru vineri, 11 februarie, unic punct de ordinea de zi fiind înlocuirea din funcţie a viceprimarului USR Teodora Munteanu.
Primarul arată în referatul de aprobare că „a constatat că astăzi nu mai există o majoritate stabilă, funcţională în Consiliul Local al municipiului Suceava şi că partenerii de la USR cu care s-a realizat majoritatea în anul 2020 nu sunt de acord, de multe ori, cu proiectele de pe ordinea de zi, abţinându-se sau votând împotrivă, uneori chiar în probleme esenţiale, de exemplu votarea bugetului, a proiectului de modernizare a Parcului Şipote, cu riscul ca municipiul să piardă proprietatea pădurii-parc”.
El spune că aleşii USR vor ca în privinţa strategiei privind încălzirea oraşului să se renunţe la încălzirea pe biomasă şi să fie folosit drept combustibil pentru încălzire hidrogenul, „care este foarte scump şi nu este folosit deocamdată nicăieri în Europa pentru încălzirea populaţiei”.
„Din păcate, doamna viceprimar Teodora Munteanu, care face parte din conducerea Primăriei Municipiului Suceava, nu m-a susţinut şi nu a încercat să convingă colegii consilieri de acurateţea unor proiecte necesare oraşului; mai mult, consilierul personal al doamnei viceprimar, domnul Maslovschi Dumitru Costin, care este angajatul primăriei, critică pe Facebook deciziile pe care le luăm în cadrul Consiliului Local al municipiului Suceava sau la nivelul Primăriei Municipiului Suceava” mai arată Ion Lungu.
El aminteşte că viceprimarului Teodora Munteanu i-au fost date atribuţii de coordonare directă a unor compartimente funcţionale din cadrul Primăriei Suceava, precum Direcţia tehnică şi de investiţii, Biroul administrarea imobilelor de locuit şi Serviciul autorizare activităţi comerciale.
„Aşa cum am arătat şi cu alte ocazii, sunt înregistrate întârzieri repetate în privinţa lucrărilor de investiţii, una dintre atribuţiile doarmnei viceprimar fiind de coordonare a Direcţiei tehnice şi de investiţii. În loc să se deplaseze cât mai des pe teren, îi ţine pe salariaţii de la Serviciul de investiţii în şedinţe interminabile, blocându-i la sediul primăriei în loc să aibă aceste discuţii la faţa locului pentru urgentarea lucrărilor” mai arată primarul.
Ion Lungu spune că şi prin modalitatea în care coordonează activitatea Serviciului autorizare activităţi comerciale s-au înregistrat tergiversări în eliberarea autorizaţiilor, din cauză că viceprimarul ar fi solicitat documente suplimentare, cum ar fi pretinderea unor autorizaţii sanitare de la Direcţia de Sănătate Publică, deşi acestea nu se mai eliberau conform prevederilor legale, iar, pe de altă parte, deşi în cuprinsul documentaţiilor pentru autorizaţii existau adrese de la ISU din care rezultă că nu este necesară obţinerea unei autorizaţii de securitate la incendiu, viceprimarul solicită mai multe puncte de vedere, ceea ce a dus la depăşirea termenului de soluţionare a cererilor
Mai mult, primarul spune că viceprimarul Teodora Munteanu, „cu încălcarea atribuţiilor delegate”, proceda deseori la analizarea modalităţii în care au fost eliberate unele autorizaţii de construire, trimiţând în control personalul din cadrul altor servicii decât cele pe care le coordona.
„Având în vedere multiplele proiecte pe care le avem în pregătire, pe fonduri europene, care vor trebui aprobate în şedinţele Consiliului Local al municipiului Suceava, avem nevoie de o majoritate stabilă pentru a putea lua decizii urgente şi necesare pentru funcţionarea coerentă a Primăriei Municipiului Suceava. De asemenea, este necesară o implicare activă şi competentă în activitatea de coordonare a compartimentelor funcţionale ale executivului de către viceprimari” a mai arătat Ion Lungu.
sursa:crainou.ro