Potrivit presei ucrainene, fostul președinte ucrainean Viktor Ianukovici se află în prezent la Minsk, iar Kremlinul îl pregătește în prezent pentru o operațiune specială, în urma căreia va fi declarat președintele Ucrainei.
nformațiile obținute au indicat că Kremlinul ar putea pregăti o operațiune sau o acțiune informațională pentru reîntoarcere fostului președinte Ianukovici în Ucraina sau pentru a publica un apel în numele său către poporul ucrainean în viitorul apropiat.
Un tribunal ucrainean l-a găsit pe fostul președinte Viktor Ianukovici vinovat de trădare pentru eforturile sale de a zdrobi demonstrațiile pro-occidentale din 2014 care i-au răsturnat în cele din urmă guvernul.
Ianukovici a fost, de asemenea, acuzat că i-a cerut lui Vladimir Putin să trimită trupe ruse să invadeze Ucraina, după ce acesta a fugit din țară.
Verdictul a venit la aproape cinci ani după răsturnarea lui Ianukovici și ar putea servi drept o concluzie simbolică importantă a evenimentelor din 2014. Peste 100 de oameni au fost uciși în Piața Maidan din Kiev, în confruntările dintre protestatari și poliție.
Acuzațiile nu vor avea un efect real asupra lui Ianukovici, în vârstă de 68 de ani, care a trăit în exil în orașul rusesc Rostov de când a fugit din Ucraina sub pază armată în urmă cu aproape cinci ani, scrie antena3.ro.