Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, intră în război cu foștii miniștrii USR. Rafila susține că, în perioada în care au fost la putere, miniștrii USR au alocat 25 de milioane de euro pentru consultanță și doar 5 milioane pentru funcționarea Agenției Naționale pentru Invesții în Sănătate. Fostul ministru USR Ioana Mihăila neagă acuzațiile. Rafila pune cruce celor 25 de spitale din PNRR, spune Mihăila.
Fostul ministru al Sănătăţii – Ioana Mihăilă a explicat, după afirmaţiile actualului ministru Alexandru Rafila referitoare la PNRR şi consultanţa de 25 de milioane de euro, că 5 milioane sunt cheltuielile cu operaţionalizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii de Sănătate pe 5 ani.
„Ministrul Rafila şi «experţii» din PSD ne arată din nou că nu ştiu cu ce se mănâncă construcţia de spitale. Evident, sunt tot «experţii» care în trei ani de guvernare nu au început nici măcar unul din cele 8 spitale regionale promise de Liviu Dragnea. Acum, ca să îşi justifice incompetenţa şi întârzierile cu implementarea PNRR, iese din nou la atac şi trimite corpul de control al premierului să verifice modul de redactare al componentei sănătate din PNRR”, a afirmat Ioana Mihăilă, miercuri, într-o postare pe Facebook.
Și fostul ministru USR al Investițiilor Europene – Cristian Ghinea a lansat un atac dur, miercuri, la adresa PSD și a ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, pe care îi acuză că au inventat un subiect pentru că nu vor să se apuce de treabă și să facă proiectele prevăzute în PNRR.
„Agenția care ar trebui să construiască spitale (ANDIS) este finanțată din PNRR. Asta înseamnă 5 milioane pentru funcționarea sa (salarii, dotări) până în 2026 și 25 de milioane pentru tot ce înseamnă asistență tehnică la construcția de spitale. Cât e investiția de fapt? Stați jos? 1,7 MILIARDE EURO. Repet: Un miliard plus 700 milioane. Euro. Cât de analfabet să fii să crezi că salariile de la ANDIS sunt ”investiții” și să omiți 1,7 miliarde cât e investiția în spitale?”, acuză Ghinea.
Rafila a acuzat că nu a avut acces la documentele acestui program.
„Am găsit şi noi destul de multe lucruri ciudate. În primul rând, că nu am avut acces la documentele acestui program şi ceea ce a fost foarte ciudat pentru toată lumea care lucrează în Ministerul Sănătăţii este că niciun angajat din Ministerul Sănătăţii nu a lucrat sau nu a fost informat referitor la acest program. Pare destul de ciudat. A fost lucrat pe persoană fizică, nu ştiu exact cum a fost lucrat, în primul rând. Şi al doilea element este legat de faptul că de multe ori valoarea consultanţei este mai mare decât valoarea obiectivului”, a declarat Alexandru Rafila.