SĂNĂTATEULTIMA ORĂ

Incendiul de la Spitalul Județean Suceava putea fi evitat. Ventilatorul care a provocat flăcările trebuia să fie închis

Ventilatorul de la care a pornit incendiul din unitatea medicală nu ar fi trebuit să fie pornit, întrucât în salon nu se mai aflau pacienţi, fiind externaţi, a declarat managerul Spitalului Judeţean Suceava, Alexandru Calancea.

„Trebuie să fim şi mai vigilenţi decât am fost până acum, trebuie să verificăm toate aceste lucruri. Într-adevăr poate că verificările, cum lasă pacientul salonul în momentul când se externează sau în urma efectuării curăţeniei în salon, se poate să fie scăpări care printr-un cumul de factori să aducă un eveniment nefericit”, a spus Alexandru Calancea.

La rândul său, secretarul de stat în Ministerul Sănătății Tiberius Brădăţan a arătat că spitalul trebuie să îşi reia activitatea la capacitate normală cât mai repede.

Brădăţan a precizat că în zona unde a avut loc incendiul nu se mai află pacienţi.

„Undeva după ora 00.30, la Spitalul Judeţean Suceava, a avut loc un incendiu care s-a manifestat la etajul patru a spitalului, zona secţiei de Obstretică – Ginecologie. Nu s-a propagat la alte niveluri ale spitalului, dar a provocat un disconfort prin generarea unei mari cantităţi de fum.

Cel mai important lucru este că nu am contorizat nicio victimă în această situaţie, cu alte cuvinte nu am avut niciun pacient ars, nu am avut niciun pacient intoxicat cu fum. A presupus un efort foarte mare de evacuare a 329 de persoane, care au trebuit apoi relocate. Evident, pe acel tronson de palier unde s-a manifestat incendiul, în momentul de faţă nu se mai află niciun pacient şi conducerea spitalului s-a mobilizat foarte repede pentru a asigura relocarea”, a explicat secretarul de stat.

El a cerut ca Spitalul Judeţean Suceava să îşi reia activitatea la capacitate normală cât mai repede.

„În ceea ce priveşte evaluarea situaţiei, ea este în curs. (…) Trebuie să facem în aşa fel încât spitalul să îşi reia activitatea la capacitate normală cât mai repede, să nu fie afectată funcţionalitatea secţiilor”, a transmis Tiberius Brădăţan.