ACTUALITATELOCAL

Incendiu la o gospodărie din localitatea Dumbrăveni. Proprietarul de 76 de ani, a suferit un atac de panică

Incendiu ieri, la o gospodărie din Dumbrăveni. Incendiul  se manifestă la acoperișul unei case de locuit și la o anexă.
Au intervenit pompierii militari, împreună cu lucrătorii SVSU Dumbrăveni, Salcea, Verești și Fântânele, cu șase autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
Pe timpul intervenției, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical proprietarului (76 de ani), care a suferit un atac de panică. Ulterior, după ce și-a revenit, bărbatul a refuzat transportul la spital.
În urma incendiului, au ars acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați, și circa 30 de metri cubi de cherestea – material lemnos care era depozitat în interiorul locuinței, atât la etaj, cât și la parter. De altfel, cantitatea mare de materiale combustibile a favorizat dezvoltarea și manifestarea violentă a incendiului.
Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor este de natură elecrică (efect termic al curentului electric).
Incendiul a fost lichidat în jurul orei 21:00, iar pompierii au salvat construcțiile învecinate.