administratie

Grupul de la Senat al POT s-a desființat după ce doi membri ai acestui partid au demisionat

Grupul parlamentar al Partidului Oamenilor Tineri (POT) din Senat a fost desființat luni, după ce doi senatori ai acestui partid, Liviu-Iulian Fodoca și Ștefan Borțun, și-au anunțat demisia în plen.

‘Vreau să luăm cu toții act de faptul că, în conformitate cu regulamentul Senatului, grupul parlamentar POT nu mai există astăzi. N-am să discut nimic despre motivațiile celor doi colegi ai noștri care au decis să părăsească partidul pe listele căruia au intrat în Parlament. Le urez succes celor doi colegi, le urez succes și celorlalți colegi de la Partidul Oamenilor Tineri, care, începând cu acest moment, vor activa ca senatori fără grup parlamentar, ca senatori neafiliați’, a declarat, în plen, senatorul POT Liviu-Lucian Mazilu.

Senatorul Liviu-Iulian Fodoca, ales în Circumscripția electorală nr.33 Sălaj, a spus că a demisionat din cauza conducerii POT, care a ales ‘un drum greșit’, susținând că, treptat, proiectul politic a fost subordonat intereselor unui alt partid parlamentar.

‘Din păcate, conducerea POT a ales un drum greșit. Treptat, proiectul politic a fost subordonat intereselor unui alt partid parlamentar, în loc să fie dezvoltat autonom, cu răspundere directă față de cetățeni. Centralizarea deciziilor în mâinile unui grup restrâns și practicile arbitrare de numiri între județe, fără criterii de competență sau merit, au compromis încrederea în direcția asumată inițial’, a precizat Fodoca.

Senatorul Ștefan Borțun, ales în circumscripția numărul 38, Tulcea, a transmis, la rândul său, că a demisionat din acest partid, după luni întregi de ‘apeluri și demersuri sincere’ adresate conducerii partidului, în speranța realizării unui proiect politic către societate.

‘Decizia de a demisiona nu a fost luată în grabă și nici din ambiții personale. Este rezultatul unor luni întregi de apeluri și demersuri sincere adresate conducerii partidului, în speranța că vom putea deschide acest proiect politic către societatea noastră, către profesioniștii țării, către oameni care cer reforme reale și profunde. Am intrat în politică pentru oameni, nu pentru funcții, grupuri sau calcule de partid’, a punctat el, scrie Agerpres.