administratie

Primarul Neculai Miron se mândrește că a terminat Masterul la Facultatea de Drept și Științe Administrative

Primarul comunei Bosanci, Neculai Miron se mândrește pe pagina de facebook că a terminat Masterul la Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității ,,Ștefan cel Mare,,  din municipiul Suceava.

Edilul a postat câteva fotografii alături de soție și copii iar priietenii i-au transmis mesaje de felicitare. Chiar dacă mai toți colegii sunt mult mai tineri, primul gospodar al bosâncenilor și-a făcut timp și pentru studiu chiar dacă administrația locală și afacerile îi ocupă mult timp.

,,Astăzi a avut loc festivitatea de absolvire a FACULTĂTII DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE-MANAGEMENTUL ADMINISTRAȚIEI EUROPENE (MASTER)PROMOȚIA 2023-2025,, arata primarul comunei.