GENERAL

Foc la anexa dupa ce un localnic a parlit porcul

Ieri, la  orele 16:10, lucrătorii Secţiei 7 Poliţie Rurală Mălini au fost sesizaţi prin S.N.U.A.U. 112 de către un localnic, din satul Baia, că arde o anexă.
           Joi, sateanul a tăiat și pârlit un porc pe o scară din lemn in curtea sa lângă o anexă.
            În jurul orei 16:05, după ce a terminat aceste activități, a intrat în locuință, lăsând focul nesupravegheat. La scurt timp,  sus-numitul a ieșit din locuință, ocazie cu care a observat că la peretele anexei a izbucnit un incendiu, focul extinzându-se de la scara din lemn unde barbatul  a pârlit anterior porcul, acesta nu are suspiciuni cu privire la cauza producerii incendiului.
La fața locului au intervenit  un echipaj de pompieri din cadrul I.S.U. Bucovina-Detaşamentul de Pompieri Fălticeni care au localizat și lichidat incendiul, stabilind ca şi cauză a producerii „foc lăsat nesuspravegheat”.
          În urma incendiului au ars aproximativ 12 metri pătrați de perete al anexei, provocând un prejudiciu de aproximativ 200 lei.
            Nu s-a impus întocmirea unui dosar penal întrucât nu a fost constatată săvârşirea vreunei infracţiuni, neexistând risc de propagare a incendiului la alte locuințe.