Fiul șefului Poliției Locale din Agigea (Constanța), Traian Bureța, a fost împușcat mortal în abdomen, sâmbătă, la o vânătoare în comuna Andreiașu de Jos, județul Vrancea. Inițial, Poliția Vrancea a transmis că victima s-a împușcat din greșeală, după care a revenit, precizând că a fost împușcată, scrie realitateadevrancea.net.
„Din verificările efectuate până în prezent rezultă că unul dintre participanţii la activitate l-ar fi împuşcat accidental pe bărbatul în cauză. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă fără drept şi braconaj cinegetic”, a precizat IPJ Vrancea.
Sâmbătă, poliţiştii au fost informaţi, prin apel la 112, că în timpul unei partide de vânătoare la Andreiaşu de Jos, un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Constanţa, s-ar fi împuşcat din greşeală, în zona abdomenului. Bărbatului nu a răspuns manevrelor de resuscitare aplicate de echipajul medical de intervenţie, astfel că a fost declarat decesul acestuia.
Ulterior, anchetatorii au analizat şi posibilitatea ca bărbatul să fi fost împuşcat de un alt participant la vânătoare.
Bărbatul împușcat avea 36 de ani. Primăria Agigea, prin primar Cristian Cîrjaliu a transmis un mesaj de condoleanțe pentru familia lucrătorului din UAT Agigea.„Îmi pare nespus de rău de aflarea veștii morții tânărului. Toată echipa Primăriei Agigea este alături de Bureța Traian, lucrător în cadrul primăriei. Dumnezeu să îl odihnească în pace”, a spus edilul Cristian Cîrjaliu.