ACTUALITATE

Femeia incendiata în scara de bloc era președinta Asociației de Proprietari

Cazul șocant a avut loc în această dimineață în scara unui bloc din Sectorul 6 al Capitalei. Femeia, administratorul blocului respectiv, a fost stropită cu 5 litri de benzină și apoi incendiată.

Martoră la întreaga tragedie a fost femeia de serviciu, care a asistat neputincioasă la scena dramatică.

Imaginile surprinse de camerele de supraveghere din scara blocului arată cum femeia pleacă din bloc, împreună cu un bărbat. În momentul în care ies pe ușă, ei trec pe lângă o altă femeie, cel mai probabil locatar în blocul respectiv, și pe lângă femeia de serviciu.

Între bărbatul misterios și femeie se aprinde rapid un conflict în fața blocului. Femeia a încercat să se apere și a fugit în scară, însă bărbatul o prinde din urmă și o stropește cu un bidon de benzină, apoi aprinde cu o brichetă și fuge.

La fața locului au ajuns imediat medicii, însă în ciuda eforturilor, femeia nu a mai putut fi salvată.

Anchetatorii l-au identificat pe principalul suspect în acest caz, însă el nu își recunoaște fapta. Bărbatul care a comis teribila nu ar locui în blocul în care a avut loc nenorocirea, ci într-un bloc vecin. Pe numele său s-a deschis dosar penal pentru omor calificat prin cruzime.

”La data de 06 noiembrie 2023, în jurul orei 08.30, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 20 Poliţie, a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că în scara unui bloc din Sectorul 6, o femeie ar fi fost stropită cu benzină şi i s-ar fi dat foc”, anunţă Poliţia Capitalei.

Femeia care a fost stropită cu benzină și incendiată în scara blocului se numește Liliana Popa. Femeia, de profesie jurist, avea 54 de ani și era președintele asociației de locatari. Chiar în urmă cu câteva zile în scara de bloc în care s-a produs tragedia au fost montate camerele de supraveghere. Imagini surprinse sunt esențiale pentru această anchetă.Femeia ar fi depus o plângere la poliție în urmă cu câteva zile, pentru că ar fi fost amenințată, însă plângerea a fost înregistrată ca o petiție și agresorul nu apucase să fie audiat până astăzi, 6 noiembrie. Potrivit unor surse stirilekanald.ro, cel care ar fi ucis-o pe femeie ar fi chiar nepotul acesteia. În acest moment el este în fața oamenilor legii și dă declarații.

sursa:kanald.