Dorin Goian (43 ani) este favoritul suporterilor nemțeni pentru preluarea postului de antrenor principal al divizionarei secunde Ceahlăul, rămas vacant după plecarea lui Cristian Pustai.
Într-o sondaj inițiat de fanii grupării de sub Pietricica cu privire la numele noului antrenor, fostul internațional a ieșit pe primul loc, cu 68% dintre voturi, urmat la mare distanță de Dragoș Militaru (7%) și Daniel Oprița (6%). Printre cei votați la opțiunea “alți antrenori” s-au mai numărat tehnicienii Claudiu Niculescu și Costel Enache.
Dorin Goian nu ar refuza o ofertă de a antrena Ceahlăul, echipă pentru care a evoluat ca jucător în perioada 2002-2003. “Ceahlăul este povestea frumoasă ce mă leagă de acest oraș. Am avut un colectiv senzațional, cu jucători adevărați de fotbal, deveniți mai apoi prieteni cu care încă mă întâlnesc (n.r. Mihai Nemțanu și Costel Ilie) și nu în ultimul rând Angelo Alistar, care îmi este și naș de cununie. Da, normal că aș fi deschis la discuții și la o eventuală propunere. Piatra Neamț va avea tot timpul un loc special în inima mea”, a spus Dorin Goian.
Acesta a explicat motivul pentru care nu a antrenat după plecarea de la Foresta, echipă învinsă în barajul de promovare în Liga a II-a din primăvara trecută chiar de Ceahlăul: ”Pentru că nu am primit nici o ofertă care să mă intereseze atât de mult. Au existat oferte doar de la echipe de Liga a III-a, pe care le-am refuzat. Am suferit mult după ratarea promovării, ne doream mult acest lucru dar nu a fost să fie. Din păcate am pierdut cel mai important meci din toate duelurile dintre cele două echipe, dar ăsta e fotbalul, de asta e frumos.”
Posesor al Licenței PRO, Dorin Goian a antrenat până acum Bucovina Rădăuți (2017-2020) și în două rânduri Foresta Suceava (2020 și 2022-2023), de fiecare dată la nivelul Ligii a III-a.
“Aș fi deschis la discuții și la o eventuală propunere. Piatra Neamț va avea tot timpul un loc special în inima mea”, a precizat Dorin Goian, care a jucat pentru Ceahlăul în perioada 2002/2003.