ACTUALITATELOCALULTIMA ORĂ

Doi bărbați arestați în cazul furtului din Milișăuți de la casa unui notar. Doi rădăuțeni autorii . Jaf de 1 milion de euro

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – IPJ Suceava, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, au reușit identificarea și documentarea activității infracționale a două persoane bănuite de comiterea unui furt din locuință cu un prejudiciu declarativ din partea victimei de peste 1 milion de Euro. Astfel, polițiștii au stabilit că persoanele bănuite de comiterea furtului din data de 17.03.2025 de pe raza orașului Milișăuți sunt doi bărbați, de 35 și 36 de ani, ambii din municipiul Rădăuți, jud. Suceava.

Ei sunt autorii jafului din Milișăuți ziua in amiaza mare.  Zeci de polițiști au lucrat pentru identifcarea și prinderea celor doi

– Urmare la evenimentul din 17 martie.  privind săvârşirea infracţiunii de furt calificat în dauna notarului public Covariuc Ioan, cu prejudiciu de cca. 1 milion euro, în urma unui ansamblu de activităţi investigativ operative complexe, care au presupus inclusiv efectuarea unui număr de 7 percheziţii domiciliare, au fost identificaţi autorii faptei în persoana numiţilor Farcas Sorin Stefan de 36 ani  si Buzic Adrian de 35 ani din municipiul Radauti .

În baza probatoriului administrat Farcas Sorin Stefan de 36 ani si Buzic Adrian au fost reţinuţi pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentanţi judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat cu consecinţe deosebit de grave (art. 228 alin. 1 comb. cu art. 229 alin. 1 lit. c, d, e şi alin. 2 lit. b raportat la art.183 şi 256¹ din Codul penal)şi punerea în circulaţie a unui vehicul neînmatriculat(art. 334, alin. 2  din Codul penal).

Probatoriul a fost asigurat printr-un complex de activități investigative și de cercetare penală, fiind angrenați zeci de polițiști care au desfășurat zilnic, fără întrerupere, misiuni specifice pentru identificarea și localizarea suspecților, stabilirea dinamicii infracționale, monitorizarea activităților post-infracționale, culegerea de date și informații, exploatarea criminalistică și coroborarea elementelor de anchetă.

Reamintim faptul că la data de 17.03.2025, un bărbat de 67 de ani din orașul Milișăuți, jud. Suceava a sesizat poliția cu privire la faptul că din locuința situată pe raza orașului Milișăuți i-a fost sustrasă o sumă importantă de bani, partea vătămată evaluând declarativ prejudiciul la cca. 1 milion Euro.

Deși autorii și-au luat o serie de măsuri care să le asigure protecția și să îngreuneze ancheta (au acționat cu fețele acoperite, au folosit mănuși, au deconectat sistemul de energie electrică, s-au deplasat pe căi de acces lăturalnice fără monitorizare video, au filat locația un timp îndelungat, etc.), polițiștii au reușit în scurt timp să stabilească un cerc de suspecți și să obțină date importante pentru stabilirea modului de acțiune și probarea activității infracționale.

7 percheziții domiciliare

În toată această perioadă evaluarea activităților investigative și de cercetare penală s-a făcut zilnic, corelându-se și coroborându-se datele și informațiile obținute în dinamică, evidențiindu-se piste solide care au dus în final la identificarea și prinderea presoanelor bănuite de comiterea faptei.

O etapă suplimentară în anchetă a fost și punerea în executare la data de 28.03.2025 a 7 mandate de percheziție domiciliară la locuințe și locații folosite de către cele două persoane bănuite de polițiști de comiterea faptelor. Cu ocazia activităților au fost ridicate mai multe bunuri care interesează cauza.

Ulterior, polițiștii au continuat activitățile investigative și de monitorizare, obținând date cu privire la faptul că cei doi bărbați bănuiți de comiterea furtului intenționează să părăsească țara, încercând să se sustargă cercetărilor și să își asigure scăparea.

În aceste condiții, polițiștii au intensificat activitățile specifice și au constituit filtre rutiere, în seara de 28.03.2025, autoturismul în care se aflau cei doi bărbați fiind localizat și reperat în zona DN 17, pe raza comunei Vama, un echipaj efectuând semnal regulamentar de oprire. Șoferul vehiculului nu s-a conformat semnalului, continuându-și deplasarea în viteză și încercând să scape pe drumurile laterale, însă pe un drum forestier din zonă nu și-a mai putut continua deplasarea datorită terenului accidentat. Imediat cei doi ocupanți au abandonat vehiculul și au fugit în zona împădurită.

 

Arestati de către Tribunalul Suceava pentru 30 de zile

Au fost constituite mai multe echipe de căutare și s-a acționat concentric prin restrângerea treptată a arealului de căutare, fiind dispuse totodată toate măsurile de siguranță și securitate pentru polițiștii implicați, reușindu-se găsirea celor doi bărbați care erau ascunși în fondul forestier, Cei doi au fost încătușați și preluați de către polițiști fără incidente, nefiind necesară utilizarea forței sau a armamentului, supunându-se somațiilor polițiștilor.

Ulterior, cei doi bărbați de 35 și 36 de ani au fost preluați și conduși pentru audieri,  în baza probatoriului administrat  polițiștii Serviciului de Investigații Criminale – IPJ Suceava dispunând reţinerea acestora pentru o perioadă de 24 de ore.

În cursul zilei de 29.03.2025, cei doi bărbați au fost prezentați  judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat cu consecinţe deosebit de grave (art. 228 alin. 1 comb. cu art. 229 alin. 1 lit. c, d, e şi alin. 2 lit. b raportat la art.183 şi 256¹ din Codul penal) şi punerea în circulaţie a unui vehicul neînmatriculat (art. 334, alin. 2  din Codul penal), instanța emițând pe numele celor doi mandate de arestare preventivă.

Totodată, cu ocazia activităţilor efectuate până în prezent au fost indisponibilizate sume de bani, respectiv cca 45.000 Euro şi 2 autoturisme în valoare de aproximativ 30.000 euro. Cercetările sunt continuate de către polițiști sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava în cvederea stabilirii întregii activități infracționale dar și pentru recupearea prejudiciului.