Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant de personal contractual, cu studii superioare, expert (psiholog), gradul IA la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, durata normală a timpului de muncă va fi de 8 ore pe zi și respectiv 40 de ore pe săptămână. In vederea inscrierii la concurs, candidatii pot depune dosarele in termen de 10 zile lucratoare de la data afițării anuntului, in perioada 6-7 martie 2023.
http://pcasuceava.mpublic.ro/posturi/Anunt%20concurs%20psiholog.pdf
Concursul va avea loc în data de 5 aprilie 2023, ora 10.00 – proba scrisă și în 12 aprilie 2023, ora 10.00 – interviu, la sediul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Suceava.
Etapele concursului:
– Selecția dosarelor de înscriere la concurs;
– Proba scrisă, la data de 5 aprilie 2023, ora 10.00;
– Interviul la data de 12 aprilie 2023, ora 10.00.
Se pot prezenta la următoarea probă numai candidații declarați admiși la proba precedentă.
1. Condiții generale:
a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
2. Condiții specifice:
a) Studii superioare de lungă durată, în domeniul sociopsihopedagogiei, specialitatea psihologie, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă;
b) Vechime minimă în specialitatea studiilor: 6 ani și 6 luni;
c) Atestat de liberă practică, eliberat de Colegiul Psihologilor din România, în domeniul de specialitate, psihologia muncii și organizațională, treapta de specializare minim practicant, forma de atestare autonom;
d) Dreptul de liberă practică să nu fie suspendat în condițiile art. 18 din Legea nr. 213/2004, privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înființarea organizarea și funcționarea Colegiului Psihologilor din România – condiție dovedită prin prezentarea unei adeverințe;
e) Cursuri sau specializări în domeniul psihologiei muncii și organizaționale;
f) Cursuri sau specializări în domeniul psihologiei clinice (opțional);
g) Cunoștințe de operare pe PC (Microsoft Word, Excel), dovedite cu documente (certificate /diplome/atestate), emise în condițiile legii.
3. Cerințe specifice prevăzute la art. 542 din O.U.G. 57/2019
(1) Contractul individual de muncă se va încheia între persoana care îndeplinește condițiile pentru a fi angajată pe o funcție contractuală și autoritatea sau instituția publică, prin reprezentantul său legal, în condițiile prevăzute de Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu respectarea prevederilor art. 542 din O.U.G. 57/2019, referitoare la următoarele cerințe specifice:
a) persoana să aibă cetățenie română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
b) persoana să cunoască limba română, scris și vorbit;
c) persoana să aibă capacitate deplină de exercițiu;
d) persoana să îndeplinească condițiile de studii necesare ocupării postului;
e) persoana să îndeplinească condițiile de vechime, respectiv de experiență necesare ocupării postului, după caz;
f) persoana să nu fi fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
g) persoana nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
h) contractul să nu conțină clauze de confidențialitate sau, după caz, clauze de neconcurență.
(2) Prin excepție de la condiția prevăzută la alin. (1) lit. a) pot fi angajați și cetățeni străini, cu respectarea regimului stabilit pentru aceștia prin legislația specifică și legislația muncii.
(3) Obligațiile privind respectarea caracterului confidențial al informațiilor exceptate de la liberul acces la informațiile de interes public, precum și cele referitoare la respectarea regimului incompatibilităților nu pot fi interpretate drept clauze contractuale în sensul prevăzut la alin. (1) lit. h).
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.