Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Suceava se situează pe poziţia a doua în clasamentul celor mai mari amenzi totale date de inspectorii antifraudă fiscală în intervalul 1 ianuarie-31 mai 2022. Aceasta potrivit unui raport la Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), în care se arată că inspectorii DRAF Suceava au aplicat amenzi totale de peste 6,21 de milioane de lei, pe primul loc fiind lucrătorii DRAF Constanţa, cu amenzi însumând peste 16,77 de milioane de lei. După Suceava se înscriu, în ordine descrescătoare, DRAF Oradea-5,98 de milioane de lei amenzi totale; DRAF Sibiu, cu 5,22 de milioane de lei; DRAF Alexandria şi DRAF Bucureşti, cu câte 5,08 milioane de lei; DRAF Târgu Jiu-3,61 de milioane de lei şi DRAF Deva, cu 1,05 milioane de lei. În schimb, DRAF Suceava se află pe locul întâi al implicaţiilor fiscale estimate, respectiv una de 56,92 de milioane de lei. Aceasta urmată este de instituţiile omoloage din Bucureşti-48,69 de milioane de lei; Oradea-43,21 de milioane de lei; Constanţa-33,90 de milioane de lei, Deva-16 milioane de lei, Sibiu-13,17 de milioane de lei, Alexandria-13,98 de milioane de lei şi Târgu Jiu-5,63 de milioane de lei. La nivel naţional, acţiunile de control antifraudă au vizat 12.101 de contribuabili, fiind estimate implicaţii fiscale de 314,385 de milioane de lei, reprezentând TVA, impozite, contribuții sociale și de sănătate, alte impozite. Inspectorii antifraudă au aplicat sancțiuni contravenționale (amenzi și confiscări) acare au totalizat 364,122 de milioane de lei. „Unul dintre obiectivele majore ale ANAF este combaterea evaziunii fiscale, un flagel al economiei care păgubește bugetul general consolidat de resursele necesare bunei desfășurări a actvităţii statului. În acest sens, Agenția desfășoară acțiuni de control menite să îndrepte sau să sancționeze neregulile comise de contribuabili, îmbunătățind astfel gradul de colectare” se arată în raportul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Suceava are în raza de competenţă judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Vaslui, Neamţ şi Bacău.