Acțiunea DIICOT, care a urmărit anihilarea unei grupări care ar fi comis fapte cu violență pentru a deține supremația în domeniul sălilor de jocuri de noroc, s-a soldat și cu reținerea a doi suceveni care au fost plasati sub control judiciar. Este vorba de Dumitru Cristian Popescu (control judiciar), din Câmpulung Moldovenesc, și Emil Gabriel Apostoaie (control judiciar), din Vatra Dornei.
Ridicați cu mascații, aceștia au fost prezentați joi în fața unui complet de judecători pentru drepturi și libertăți de la Curtea de Apel București, cu propunere de arestare preventivă. După dezbaterile din instanță, magistrații au respins solicitarea procurorilor DIICOT.
Decizia completului de judecată nu este definitivă și a fost contestată, așa încât măsurile preventive vor fi analizate și de Înalta Curte de Casație și Justiție. „Competența Curții de Apel București a fost atrasă de faptul că una dintre persoanele reținute avea calitatea de avocat”, au explicat anchetatorii.
Grupare constituită la nivel național
Care au fost faptele concrete reținute în sarcina suspecților din Botoșani este greu de spus întrucât dosarul este instrumentat de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – structura centrală, care nu a urmărit în mod expres județele din care provin cei bănuiți.
„Sunt aceleași fapte reținute și în sarcina celorlalți suspecți întrucât nu se poate vorbi de grupări care au acționat independent. Grupul infracțional organizat a fost constituit la nivel național și a avut ca scop comiterea, în principal, a unor infracțiuni de șantaj. Membrii grupului au urmărit să împiedice extinderea sălilor de jocuri de noroc concurente celor administrare de aceștia și să reprime tentativele altor membri ai lumii interlope de a prelua controlul asupra sălilor aparținând grupului.
În acest scop, a fost creată o structură de forță care a fost folosită pentru a împiedica anumiți clienți care realizau câștiguri însemnate să intre în posesia acestora. Această structură a asigurat funcționarea la nivel național a unui sistem coercitiv ilegal care era menit să împiedice clienții care generau probleme să revină în sălile de joc aparținând grupului infracțional organizat și să recupereze rapid de la aceștia prejudiciile aduse bunurilor din localuri”, spun anchetatorii. Cu alte cuvinte, astfel de acțiuni de șantaj descrise de procurori ar fi avut loc și în judetul Suceava.
Anchetatorii au organizat peste 120 de percheziții
Miercuri, pe 23 noiembrie a.c., procurorii DIICOT, împreună cu polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Grupuri Infracționale Violente, dar și cu cei de la Serviciul de Investigații Criminale Bși cu omologii lor din alte județe au pus în aplicare 123 mandate de percheziție domiciliară, fiind vizate domiciliile şi imobilele deținute sau folosite de mai multe persoane fizice precum și sediile și punctele de lucru ale unor persoane juridice din municipiul București și județele Prahova, Brașov, Iași, Suceava, Botoșani, Tulcea, Constanța, Cluj, Timiș, Vrancea, Buzău, Bihor, Vâlcea, Dolj, Gorj, Sibiu, Bacău, Mureș și Sălaj.
Ținta a fost această grupare infracțională, cercetările vizând constituirea unui grup infracțional organizat, șantaj, lipsire de libertate în mod ilegal, lovire sau alte violențe, distrugere și favorizare a făptuitorului. În urma operațiunii, 30 de inculpați au fost propuși spre arestare, în șase dosare separate, magistrații emițând mandate pe numele celor mai periculoși dintre ei, între care se află și membri ai clanului Corduneanu din Iași. Adrian Beleaua se afla deja în arest, în altă cauză, dar s-a mai ales cu un mandat de arestare.
,,În cauză s-a reținut că, începând cu anul 2018, a fost constituit, la nivel național, un grup infracțional organizat care a avut ca scop comiterea, în principal, a unor infracțiuni de șantaj. Membrii grupului au urmărit să împiedice extinderea sălilor de jocuri de noroc concurente celor administrare de aceștia și să reprime tentativele altor membri ai lumii interlope de a prelua controlul asupra sălilor aparținând grupului. În acest scop, a fost creată o structură de forță care a fost folosită pentru a împiedica anumiți clienți care realizau câștiguri însemnate să intre în posesia acestora. Această structură a asigurat funcționarea la nivel național a unui sistem coercitiv ilegal care era menit să împiedice clienții care generau probleme să revină în sălile de joc aparținând grupului infracțional organizat și să recupereze rapid de la aceștia prejudiciile aduse bunurilor din localuri.
La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 40 persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfășurarea activităților infracționale.
Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul D.I.C., D.C.C.O., D.G.P.M.B., B.C.C.O. București și structurilor de investigații criminale din județele în care se efectuează percheziții.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic şi Criminalistic din cadrul D.I.I.C.O.T. și Direcția Operațiuni Speciale.
La acțiune participă luptători din cadrul I.G.P.R. și D.G.P.M.B. și forțele Jandarmeriei Române,, arata DIICOT.
Procurorii au cerut arestarea a 30 de suspecți
La Curtea de Apel București au fost propuși spre arestare Marian Robert Ciure, Costel Barcău, Laurențiu Teodor Stăncuță, Ion Coporan, Ion Bogdan Sandu (un prim dosar în care toți au fost arestați preventiv pe 24 noiembrie a.c.), Nicolae Manea (control judiciar), Remus Adrian Hotin, zis Adin (arestat la domiciliu), Adrian Corduneanu, zis Adrian Beleaua, din clanul Corduneanu (arestat preventiv), Bogdan Corduneanu (arestat preventiv), Ioana Laura Gherghe (n.r. – avocat din Iași) pusă sub control judiciar (al doilea dosar), Mircea Florin Ivanoff, Pavel-Claudiu Copăcianu, Adrian-Dorin Stroe, Dorin-Anton Rădoi, Mitică Laurenţiu Pletosu – toți plasați sub control judiciar (al treilea dosar).
În al patrulea dosar, în care au fost incluși și botoșănenii, au fost duși în fața instanței și doi suceveni, Dumitru Cristian Popescu (control judiciar), din Câmpulung Moldovenesc, și Emil Gabriel Apostoaie (control judiciar), din Vatra Dornei. În schimb, inculpații din cel de-al cincilea dosar – Perian Vlad, AntonioVlad, Gabriel Nicușor Vlad, Cosmin Vlad, Florin Cornel Cercel sunt cercetați în libertate. Sorin Doroftei, Cătălin Mihai Biță, Vladimir Florin Şpac, Marian Sîrbu, George Valentin Duţă au fost plasați sub control judiciar (al șaselea dosar).
Sume importante ridicate după percheziții
Se pare că rețeaua ar fi fost pusă la cale de Mihăiță și Sorin Doroftei, care dețineau sălile de jocuri de noroc Las Vegas și care ar fi racolat persoane care să șantajeze concurența și să recupereze câștigurile, acolo unde era vorba de sume mari, iar faptele anchetate acum de DIICOT s-ar fi petrecut începând din 2018 și până acum.
În urma celor 123 de percheziții domiciliare efectuate, anchetatorii au ridicat sume totalizând peste 500.000 de euro, o armă cu glonț deținută ilegal (cu încărcător și 2 cartușe), două arbalete, arme albe, 40 de kilograme de materiale pirotehnice clasa F1, F2, F3, 8 punguțe ce conțin substanță albă pulverulentă (cocaină), precum și înscrisuri cu valoare probatorie.
Anchetatorii au identificat 16 victime ale șantajului
Cu privire la infracțiunile de șantaj, anchetatorii susțin că acestea au fost comise împotriva unui număr de 16 persoane pentru a le determina să închidă sălile de jocuri de noroc concurente, să renunțe la brandul deținut anterior de firma concurentă, să modifice fațada spațiilor destinate desfășurării activității, să renunțe la spațiile pe care le dețineau în chirie pentru funcționarea unor săli de jocuri de noroc, să renunțe la poziția deținută la o societate concurentă și să încadreze în cadrul societății deținute de grup, să plătească datoriile acumulate față de societățile deținute de grup.
De asemenea cei vizaţi erau obligaţi să renunțe la câștigurile realizate în urma plasării de pariuri sportive, să nu mai frecventeze niciodată sălile de jocuri de noroc administrate de grupul infracțional organizat, să restituie sume de bani despre care membrii grupului infracțional organizat apreciau că ar fi fost sustrase din incinta sălilor de jocuri de noroc, să remită contravaloarea reparației aparatelor de tip ”slot-machine” avariate și să șteargă postările de pe rețelele de socializare prin care denigrau activitatea sălilor de noroc administrate de grup.
„În contextul săvârșirii unei dintre infracțiunile de șantaj, una dintre persoanele vătămate a fost lipsită de libertate, nefiindu-i permis să părăsească zona din fața sălii de jocuri de noroc până la sosirea a doi dintre membrii marcanți ai grupului. Cu aceeași ocazie, acesteia i-a fost smuls din mână telefonul mobil, pe care inculpații l-au aruncat pe podea și l-au distrus prin călcare cu piciorul”, au mai arătat anchetatorii..
Avocat bănuit că a favorizat un suspect
În ceea ce privește infracțiunea de favorizare a făptuitorului, s-a reținut că avocata de la Iași s-a prezentat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Iași – Serviciul Investigații Criminale și, invocând calitatea de apărător ales al unei persoane, a participat la audierea acesteia, asigurându-se că nu relatează adevărul și comunicând, ulterior, conținutul declarației membrilor grupului infracțional organizat, ajutându-i pe aceștia să îngreuneze și împiedice cercetările desfășurate în cadrul unui dosar înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, cu privire la infracțiunea de loviri sau alte violențe comise de aceștia.