Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Dâmbovița împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul SCCO Dâmbovița au efectuat un număr de 16 percheziții domiciliare, pe raza județelor Dâmbovița și Olt, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și efectuare de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.
În cauză s-a reținut faptul că, începând din luna septembrie a anului 2021, mai multe persoane au acționat în mod organizat în vederea săvârșirii de infracțiuni din sfera traficului de droguri și a substanțelor psihoactive.
Liderul care asigura aprovizionarea cu substanțe psihoactive a grupului folosea plata cu moneda virtuală, iar ceilalți membri ai grupării care aveau rolul de a le distribui către consumatori, îi achitau contravaloarea prin transfer, această modalitate fiind de natură să ascundă circuitul banilor și astfel să se evite o întâlnire fizică între membrii grupării.
După plata contravalorii, liderul lăsa substanțele într-un loc prestabilit pentru a fi ridicate de către distribuitori, astfel încât să nu permită realizarea unui flagrant de către organele de cercetare penală sau demonstrarea legăturilor dintre membrii grupării.
În urma perchezițiilor au fost ridicate 100 de grame de materie vegetală, 24 de țigarete confecționate artizanal, 1 grinder metalic, 3 cântare electronice de mare precizie, 1 pistol de airsoft, o sabie și sumele de 8.980 de lei și 100 de euro.
La sediul DIICOT – Biroul Teritorial Dâmbovița au fost conduse, în vederea audierii, un număr de 35 persoane.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul BCCO Ploiești, BCCO Pitești, SCCO Olt și SCCO Buzău și al jandarmilor din cadrul IJJ Dâmbovița.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.