Apar noi informații, senzaționale, în cazul preotul constănțean Cătălin Moroșan, care a murit otrăvit cu o substanță deocamdată necunoscută. Publicația noastră a intrat, în exclusivitate, în posesia unor documente în care un procuror spune că „probabil” preotul crease Arhiepiscopiei Tomisului un prejudiciu de peste 330000 lei.
INTRĂ ÎN SCENĂ CĂLUGĂRUL AMANT
După ce preotul Cătălin Moroșan a fost internat în stare gravă la Spitalul Județean Constanța, cel supranumit de presă Călugărul Amant (Cristi Călin) a depus pe numele ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, un denunț în care îl acuza de „tentativă de omor în raport de preotul Moroșan Cătălin”.
Procurorul de caz, Teodor Niță, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, a administrat probele și a clasat dosarul.
PREJUDICIUL AR FI FOST CONFIRMAT DE ARHIEPISCOPIA TOMISULUI CU DOCUMENTE
Din Ordonanța de clasare semnată de procuror iese la iveală o informație nouă și deosebit de valoroasă: Preotul Moroșanu ar fi creat un prejudiciu de peste 330000 lei Arhiepiscopiei Tomisului, conform unor documente puse la dispoziția procurorului de către instituția bisericească.
Preotul Moroșanu era considerat unul dintre apropiații lui ÎPS Teodosie și a îndeplinit funcția de preot-paroh la biserica Sfântul Ștefan din parcul gării Constanța și chiar administrator al firmei care se ocupă de baza de tratament de lângă mănăstirea de la Costinești.
În anul 2022, Moroșanu a fost schimbat din cele două funcții, lăsând loc speculațiilor că între preot și șeful său a intervenit o problemă.
Preotul Moroșanu a fost schimbat din funcții când s-a descoperit posibilul prejudiciu?
În acel context, avocatul lui Teodosie, Adrian Cuculis, spunea că demiterea preotului din funcțiile administrative „Nu reprezintă o sancțiune aplicată părintelui, ci reprezintă dinamismul caracteristic din administrația bisericească, conform Statutului de organizare și funcționare a Bisericii Ortodoxe Române, misiunea principală a preotului fiind aceea de a sluji la sfântul Altar”.
Iată însă că noile informații aruncă o lumină nouă asupra motivelor schimbării.
Am încercat să aflăm de la Arhiepiscopia Tomisului în ce context ar fi creat preotul Moroșanu acest prejudiciu. Până la publicarea articolului nu am primit niciun răspuns. Îl vom publica de îndată ce îl vom primi.
ÎPS CALINIC TULBURĂ ȘI MAI RĂU APELE
Răspunsul ÎPS Calinic nu este unul care să limpezească subiectul, ci dimpotrivă, pentru că ierarhul, după ce amintește că are studii în drept și medicină, spune că a citit certificatul medico-legal și NU poate emite ipoteza unui suicid:
„Doamne, ajută!
Din păcate, nu cunosc cazul. Din certificatul medico-legal reiese ca diagnostic: „Intoxicare cu substanță necunoscută”; nu se precizează dacă actul a fost un act voluntar sau involuntar. Ca atare, deși sunt licențiat în drept, cu studii medicale,
– nu pot emite ipoteza unui eventual suicid și,
– fiind fiul unei alte eparhii, nu pot să mă pronunț asupra slujbei de înmormântare, chiar dacă înmormântarea se săvârșește pe raza Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Dumnezeu să-l ierte!”.
sursa:dezvaluiri.ro