Perioada de precampanie se încheie astăzi, 9 mai, iar din 10 mai, până pe 8 iunie, începe oficial campania electorală. Se anunță o lună încărcată, în care candidații își vor prezenta proiectele și vor încerca să câștige încrederea sucevenilor.
Prin ce metode, ortodoxe sau mai puțin ortodoxe, vom vedea pe parcursul acestei luni. Însă, ce au voie și ce nu au voie să facă partidele și candidații lor în această lună, cum se poate finanța campania electorală, dar și care sunt limitele financiare ale campaniei electorale, aflați în rândurile de mai jos. Vă reamintim că pe 9 iunie, sucevenii , și nu numai, vor ieși la vot pentru a desemna primarii, președinții de consilii județene, consilierii locali și consilierii județeni, dar și europarlamentarii care ne vor reprezenta în următorii 4 ani.
De unde vin banii în campania electorală
Primul aspect, cel financiar, este unul deosebit de delicat, partidele primind o parte din bani de la stat iar cealaltă parte din donații. Este necesar ca fiecare partid să aibă un mandatar financiar și să își deschidă un cont bancar pentru campania electorală, până cel târziu la data de 10 mai 2024. Conturile bancare pentru campania electorală se deschid numai prin mandatarii financiari înregistrați de către Autoritatea Electorală Permanentă. Toate operațiunile de încasări și plăți privind campania electorală se efectuează numai prin conturile bancare deschise pentru campania electorală, notificate în prealabil Autorității Electorale Permanente.
Este interzisă finanțarea în orice mod a campaniei electorale de către o autoritate publică, instituție publică, companie națională, firmă ori instituție de credit la care sunt acționari majoritari statul sau unități administrativ-teritoriale, ori de către societăți care desfășoară activități finanțate din fonduri publice. Interdicția se aplică și în cazul societăților care, cu 12 luni înainte de începerea campaniei electorale, au desfășurat activități finanțate din fonduri publice.
Reguli stricte
Finanțarea, în orice mod a campaniei electorale de către sindicate, culte religioase, asociații ori fundații de naționalitate română sau de altă naționalitate decât cea română este interzisă. Este interzisă și finanțarea campaniei electorale, în mod direct sau indirect, din partea unor persoane fizice care nu au cetățenia română sau a unor persoane juridice de altă naționalitate decât cea română, cu excepția persoanelor fizice cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene care au domiciliul în România și dețin calitatea de membru al partidului politic la a cărui campanie electorală contribuie financiar.
Nu se pot primi donații care au alt obiect decât sume de bani și nu pot fi acceptate servicii prestate cu titlu gratuit pentru finanțarea campaniei electorale. Totodată, există și o limită pentru donații: să fie primite doar de la persoane fizice; donația primită de la o persoană fizică nu poate depăși valoarea a 200 de salarii de bază minime brute pe țară, respectiv suma de 660.000 lei; donațiile cu o valoare mai mare de 10 salarii de bază minime brute pe țară, respectiv suma de 33.000 lei, pot fi primite de candidați numai prin conturile bancare proprii. Donațiile primite de către candidați care au o valoare mai mare de 25.000 de lei se încheie prin înscris autentic.
În aprilie, partidele au primit de la stat aproape 21,7 milioane de lei
Potrivit informațiilor furnizate de Autoritatea Electorală Permanentă, în conturile partidelor politice au fost virați, în luna aprilie, 21.689.276,87 lei. PSD a primit 8.522.489,01 lei, la PNL au ajuns 7.224.924,81 lei, USR a încasat 3.894.804,08 lei, AUR a beneficiat de 1.724.884,77 lei, iar la PRO România au fost virați 322.174,20 lei.
Potrivit legislaţiei electorale, afişele electorale ale candidaţilor înscrişi în alegerile locale pot fi depuse doar în perioada campaniei electorale, în cazul alegerilor locale din 9 iunie 2024, în intervalul 8 mai – 8 iunie 2024. În Constanța există 15 locații pentru amplasarea panourilor stradale.
Ce zice legea
Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001 din 20 mai 2015 detaliază, la articolul 79, condițiile în care, în campania electorală, partidele pot să își facă publicitatea electorală de tip outdoor (stradal). O primă regulă prevede ca locurile destinate afișajului electoral să fie situate în zone frecventate de cetățeni, fără să stânjenească însă circulația pe drumurile publice și celelalte activități din localitățile respective. Este interzisă utilizarea de către candidați a locurilor speciale de afișaj electoral, dacă se împiedică astfel folosirea acestora de către alți competitori electorali. Pe un panou electoral, fiecare partid politic, alianță politică, alianță electorală care participa la alegeri poate aplica un singur afiș electoral. Un afiș electoral amplasat în locurile prevăzute la alin. (1) nu poate depăși dimensiunile de 500 mm o latură și 350 mm cealaltă latură, iar cel prin care se convoacă o reuniune electorală, 400 mm o latură și 250 mm cealaltă latură. În alte locuri decât cele stabilite conform de către primarii localităților, afișajul electoral este permis numai cu acordul proprietarilor, al administratorilor sau al deținătorilor. Sunt interzise, de asemenea, afișele electorale care combină culori sau alte semne grafice, astfel încât să evoce simbolurile naționale ale României ori ale altui stat. Primarii sunt obligați să asigure integritatea panourilor, a afișelor electorale și a altor materiale de propagandă electorală amplasate în locuri autorizate.
În concluzie, din 10 mai, orașul va fi împânzit cu afișe, cutiile poștale vor fi pline cu pliante. Candidații vor încerca să „cumpere” alegătorii cu pixuri, brelocuri și alte mărunțișuri, unde li se va permite. În final, vom vedea cine va convinge alegătorii să meargă la vot și să pună ștampila unde trebuie.