O inimă frântă. Un sfârșit trist al unei relații de dragoste. Este ceva ce majoritatea dintre noi am experimentat sau probabil vom experimenta. La urma urmei, face parte din viața umană; este necesar, cel puțin o dată, pentru a deveni mai deplin adult. Dar, fără îndoială, experiența poate fi devastatoare, zdrobitoare. S-ar putea să te trezești că asculți mai mult muzică tristă, cântece triste. Aceasta poate rezona cu sentimentele tale de disperare, că nu te vei vindeca niciodată de inima ta frântă. Sau, mai rău, că v-ați scufundat într-un sentiment omniprezent de lipsă de speranță cu privire la viața însăși.
Poți simți o lamentație, ca în „Only Love Can Break Your Heart” a lui Neil Young, sau angoasa dureroasă a unui vers din „Love Sick” a lui Bob Dylan: „M-am săturat de dragoste, aș fi vrut să nu te fi întâlnit niciodată”.
Dar cercetările arată că există căi de trecere prin durerea de inimă. Ascultarea de muzică tristă este una majoră. Te poate ajuta să începi să simți din nou bucurie și speranță în legătură cu viața ta. Poate activa empatia și dorința de a te conecta cu ceilalți – ambele căi prin închisoarea durerii și a disperării.
Poate părea paradoxal, știu. Mai ales dacă ascultați muzică melancolică, cum ar fi „Farewell” a lui Marianelli, sau cântece populare – și sunt destule, de-a lungul deceniilor și generațiilor: „When The Party’s Over” a lui Billie Eilish, în epoca noastră actuală; „Everybody Hurts” a lui R.E.M., din anii ’90; aproape orice cântec de pe albumul clasic al lui Sinatra despre tristețe și dragoste pierdută, In The Wee Small Hours. Exemplele sunt nenumărate.
Noi cercetări au descoperit că muzica tristă poate ajuta la vindecarea și la ridicarea inimii frânte. Sau, din orice situație de viață negativă, disperată. De exemplu, un studiu recent din Germania a constatat că impactul emoțional al ascultării muzicii triste este o trezire a sentimentelor de empatie, compasiune și o dorință de conectare pozitivă cu ceilalți. Acest lucru, în sine, este vindecător din punct de vedere psihologic. Te îndepărtează de preocuparea față de tine însuți și, eventual, te îndreaptă spre ajutorarea celorlalți care au nevoie de alinare. Un alt experiment, de la Universitatea din Kent, a constatat că, atunci când oamenii se simțeau triști, ascultarea unei muzici „frumoase, dar triste” le îmbunătățea starea de spirit. De fapt, acest lucru se întâmpla atunci când persoana își îmbrățișa mai întâi conștient conștientizarea situației care îi provoca tristețea și apoi începea să asculte muzica tristă. Altfel spus, atunci când au intenționat că muzica tristă ar putea ajuta, au constatat că a făcut-o. Dar acest lucru nu era adevărat dacă doar ascultau muzică tristă fără să se gândească mai întâi la situația tristă.
Aceste constatări se leagă de alte studii care arată că îmbrățișarea emoțională a situației triste – acceptarea realității așa cum este – stimulează vindecarea și creșterea dincolo de ea. Pe scurt, recunoașterea experienței tale complete trezește speranță – un alt paradox aparent. De exemplu, o cercetare de la Universitatea Cornell, descrisă aici și publicată în Psychological Science, a constatat că îmbrățișarea disconfortului legat de o experiență de viață sau de o situație nouă și considerarea acestuia ca fiind un pas spre creștere și schimbare generează motivația de a găsi o cale prin ea, dincolo de ea. Așa cum spunea celebrul Churchill: „Dacă treci prin iad, continuă să mergi”. Acest disconfort vă îndreaptă spre crearea unui plan, a unei noi acțiuni. Acesta alimentează speranța.
