BREAKING NEWSJUSTIȚIEULTIMA ORĂ

Condamnări la jumătate la Curtea de Apel față de Tribunal pentru o grupare care ducea fete la prostituție după metoda ”Loverboy”

Curtea de Apel Suceava  a dispus astazi, condamnări pentru  mai mulți indivizi care duceau fete, unele minore, la prostituție în străinătate,după metoda ”Loverboy”. Dacă la Tribunalul Suceava,completul de judecată a aplicat apedepse aspre,  la Curtea de Apel Suceava au fost reduse din pedepse. . Faptele au fost comise în perioada 2014-2016, iar dosarul a fost instrumentat de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism Suceava.

Sase inculpați și două inculpate dintr-un dosar de trafic de minore și-au aflat prima condamnare, pronunțată de magistrații Tribunalului Suceava IN 2023. Inculpatii  au obligat 14 tinere, dintre care șapte minore, să se prostitueze în Suceava, Prahova, Buzău, Grecia și Italia.

Vasile – Marius Ganea, zis Mace,  condamnat la 13 ani de închisoare pentru comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de minori în formă continuată.

Iată și condamnările din acest dosar:

Vasile Marius Ganea, zis ”Mace”- 13 ani de pușcărie pentru mai multe infracțiuni la Tribunal-7 ani și 4 luni de închisoare la Curtea de Apel Suceava

– Andreea Izabela Alexandru -1 ani și 4 luni la Tribunal-5 ani si 1 luna la Curtea de Apel Suceava

– Ilie Edison, zis ”Edi”, a fost condamnat la 8 ani de închisoare -3 ani si 4 luni la Curtea de Apel Suceava-pentru o parte din infractiuni a intervenit prescriptia faptelor

 

– Leonard Cobzariu, zis ”Didi”, – 12 ani și 8 luni de închisoare-5 ani si 6 luni la Curtea de Apel Suceava

– Marius Scripcaru, zis ”Capac”, condamnat la 12 ani de închisoare-5 ani si 6 luni la Curtea de Apel Suceava

– Florina Andreea Drăgoi a primicondamnare de 8 ani de închisoare-3 ani si 4 luni la Curtea de Apel Suceava

– Ion Coman, zis ”Bălălău”, condamnat la 9 ani de închisoare-3 ani si 4 luni de închisoare la Curtea de Apel Suceaa

– Gheorghe Stancu, zis ”Gică”, a fost condamnat la 9 ani de închisoare-3 ani si patru luni de închisoare la Curtea de Apel Suceava la care adaugă un spor de 8 (opt) luni închisoare (o treime din cealaltă pedeapsă), urmând ca, în final, inculpatul Stancu Gheorghe să execute pedeapsa de 4 (patru) ani închisoar

– Încetează procesul penal față de Alberto Ionuț Stancu, zis ”Crax”, ca urmare a intervenirii prescripției faptei-. Curtea de Apel Suceava: Constată că inculpatul Stancu Alberto-Ionuț a fost reținut în cauză pe o durată de 24 de ore, începând cu 07.11.2016, orele 18:10, până la 08.11.2016, orele 18:10, prin ordonanța procurorului nr. 182D/P/2015 din 07.11.2016. Latura civilă Înlătură din sentin?ă dispozi?ia de obligare a inculpatului Stancu Alberto-Ionuț la plata către partea civilă.

În toamna anului 2016, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Suceava, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminaității Organizate Su­ceava și Ploiești au făcut 19 percheziții domiciliare, din care 14 pe raza județului Suceava și cinci pe raza județului Prahova, în cadrul unei acțiuni ce a vizat destructurarea a patru grupări infracționale organizate specializate în săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori și trafic de persoane. La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava au fost aduse la audieri 23 de persoane, 13 dintre acestea fiind reținute pentru 24 de ore.

În acest caz există suspiciunea că, în perioada 2014 – 2016, membrii grupurilor infracționale au racolat și exploatat sexual 14 tinere, dintre care șapte minore, cu vârste cuprinse între 14 – 17 ani, pe care le-au obligat să se prostitueze atât pe raza județelor Suceava, Prahova, Buzău, cât și pe teritoriul Greciei, în Atena.

Ca elemente de specificitate a activităților ilicite desfășurate trebuie reținută în primul rând modalitatea tipică de racolare practicată de către traficanți, care au acționat, după caz, împreună sau separat: găsirea unor minore sau majore aflate în situații dificile, cu experiență de viață redusă, care prezentau deficiențe mintale ușoare, fiind școlarizate în cadrul Centrului Școlar de Educație Incluzivă, fosta Școală Specială, provenite din Centre de Plasament din cadrul DGASPC Suceava sau din familii ce le asigurau un grad redus de ocrotire și având o situație financiară precară.

Racolarea victimelor s-a făcut prin promisiunea falsă a obținerii unui loc de muncă bine plătit în străinătate sau prin promisiunea obținerii unor câștiguri financiare inaccesibile prin alte modalități, traficanții propunându-le să practice prostituția în folosul lor, urmând să împartă sumele de bani obținute. Victimele acceptau propunerile, având în vedere lipsa unei alternative, iar în măsura în care inițial sau ulterior deveneau reticente, li se adresau amenințări verbale sau erau agresate fizic sau moral.

De asemenea, pentru a întări convingerea victimelor, traficanții au adoptat metoda „loverboy”, folosindu-se de atașamentul emoțional al acestora pentru a le determina sau a le obliga să se prostitueze în folosul lor.

În cadrul dosarului penal au fost depistate patru grupări infracționale organizate, unii sau unul dintre membrii acestora fiind legătura cu celelalte, care au acționat pentru diferite intervale de timp, în scopul exploatării sexuale a unei singure victime sau a mai multora.

Grup infracțional organizat a fost inițiat în cursul lunii iunie 2015 de către Vasile – Marius Ganea zis Mace, de 31 de ani, împreună cu concubina sa Andreea – Izabela Alexandru, de 29 de ani, și vărul său Edison Ilie, de 31 de ani, în vederea săvârșirii infracțiunii de trafic de minori. Aceștia au acționat în mod coordonat pentru a le recruta, adăposti, transfera și transporta pe minorele N.L.G., de 16 ani și I.G., de 17 ani, precum și a racola clienți care să întrețină relații sexuale contracost cu acestea, în scopul exploatării sexuale pe raza județului Prahova.

Ulterior, în cursul lunii octombrie 2015, în baza unei înțelegeri prealabile, la grupul infracțional organizat au aderat și Leonard Cobzariu zis Didi, de 39 de ani, vărul său Marius Scripcaru zis Capac, de 31 de ani și Florina – Andreea Drăgoi, de 30 de ani, care au avut rolul de a le primi, transfera, adăposti, transporta și exploata sexual pe minorele de pe raza județului Suceava.

Un alt grup infracțional organizat a fost inițiat la începutul anului 2016 de către Vasile – Marius Ganea, concubina sa Andreea – Izabela Alexandru și Ion Coman zis Bălălău, de 52 de ani, în scopul exploatării sexuale prin obligare sau determinare la practicarea prostituției stradale a mai multor minore pe raza județelor Buzău și Prahova.

Ganea, concubina sa și Coman au avut rolul de a le recruta, primi, adăposti, transfera, transporta și exploata pe minorele P.L., de 15 ani, H.A.M., de 17 ani și N.A.E., precum și de a racola clienți care să întrețină relații sexuale contracost cu acestea.

Ulterior, la grupul infracțional organizat au aderat și Alberto S. zis CRAX, de 16 ani, care a avut rolul de a o recruta pe minora H. A.M., de 17 ani, precum și Gheorghe Stancu zis Gică, de 47 de ani, rolul acestuia fiind acela de a le transporta cu mașina pe victime în diferite locații, unde minorele practicau prostituția stradală contra unor sume nedeterminate, obținute din întreținerea de relații sexuale cu clienții, în zona șoselei ocolitoare a municipiului Buzău, în apropierea unei stații peco sau în alte zone.